Antena 3 CNN Externe Germania suspendă asistenţa financiară acordată Afganistanului

Germania suspendă asistenţa financiară acordată Afganistanului

Guvernul Germaniei a anunţat, marţi, suspendarea asistenţei financiare acordată Afganistanului, în contextul preluării puterii de către insurgenţii talibani.

Germania suspendă asistenţa financiară acordată Afganistanului
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    17 Aug 2021   •   17:54

Gerd Müller, ministrul german al Dezvoltării, a comunicat că asistenţa financiară germană va fi suspendată.

"În momentul de faţă, acţionăm pentru evacuarea din Afganistan a angajaţilor germani şi a colaboratorilor acestora din cadrul programelor pentru dezvoltare şi a colaboratorilor acestora", a afirmat Gerd Müller.

Germania a acordat anul acesta 250 de milioane de euro Afganistanului, pentru proiecte de dezvoltare.

În total, Guvernul de la Berlin urma să ofere Afganistanului anul acesta 430 de milioane de euro, potrivit Mediafax.

Guvernul Angela Merkel avertizase săptămâna trecută că nu va mai acorda fonduri de asistenţă Administraţiei de la Kabul în situaţia în care insurgenţii talibani vor prelua puterea cu forţa.

"Nu vom mai acorda niciun cent Afganistanului, dacă talibanii vor prelua puterea, vor instaura Legea islamică şi vom institui un califat.

Fără ajutor internaţional, Afganistanul nu este un stat viabil", a declarat Heiko Maas, ministrul german de Externe, în urmă cu câteva zile.

×
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close