Antena 3 CNN Externe Germanii dezaprobă gestul obscen făcut de adversarul Angelei Merkel, la o săptămână înaintea alegerilor

Germanii dezaprobă gestul obscen făcut de adversarul Angelei Merkel, la o săptămână înaintea alegerilor

Germanii dezaprobă gestul obscen făcut de adversarul Angelei Merkel, la o săptămână înaintea alegerilor
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
14 Sep 2013   •   13:18
Aproape două-treimi dintre germani (62 la sută) dezaprobă gestul obscen făcut de liderul social-democrat Peer Steinbrück, adversarul cancelarului Angela Merkel în scrutinul parlamentar federal, conform unui sondaj comandat de postul tv RTL, relatează AFP.
Gestul este dezagreat chiar şi de 47% dintre simpatizanţii Partidului Social-Democrat (SPD).
Cincizeci şi cinci la sută dintre persoanele intervievate de Institutul Forsa sunt de părere că gestul obscen va avea efecte negative pentru SPD în scrutinul legislativ federal din 22 septembrie, în care Angela Merkel era oricum favorită.
Social-democratul Peer Steinbrück a şocat Germania joi seara după ce a apărut făcând un gest obscen, într-o fotografie publicată pe prima pagină a unei reviste. Întrebat de reporterii unui supliment al cotidianului de centru-stânga Süddeutsche Zeitung ce porecle a primit după gafele de comunicare comise în timpul campaniei, Steinbrück a răspuns printr-un gest neaşteptat arătând un deget. El a făcut gestul obscen în cadrul unui "interviu mut", o şedinţă foto realizată o dată pe săptămână cu diverse personalităţi. Principiul rubricii jurnalistice este a răspunde unor întrebări prin gesturi, "imortalizate" în alb-negru de către un fotograf.

×
Subiecte în articol: Germania sondaj alegeri Angela Merkel gest
Parteneri
Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte
x close