Antena 3 CNN Externe Google face propuneri Comisiei Europene pentru închiderea unei investigaţii antitrust

Google face propuneri Comisiei Europene pentru închiderea unei investigaţii antitrust

Google face propuneri Comisiei Europene pentru închiderea unei investigaţii antitrust
Sursa foto: Foto:telegraph.co.uk
01 Feb 2013   •   17:07

Google a trimis Comisiei Europene propuneri cu concesii, în vederea închiderii unei investigaţii în care este suspectată de discriminarea companiilor concurente, a declarat vineri comisarul pentru Concurenţă Joaquin Almunia, citat de Bloomberg.
   
"Propunerea a sosit", a spus Almunia, adăugând că urmează să fie analizată.
   
Almunia ceruse Google să ofere concesii până la sfârşitul lunii ianuarie, pentru a răspunde acuzaţiilor că promovează propriile servicii de căutare, copiază recenziile de călătorie şi despre restaurante ale companiilor concurente şi are acorduri cu dezvoltatori de site-uri şi aplicaţii care limitează concurenţa din industria publicităţii.
   
"Google a trimis o ofertă detaliată", a spus Antoine Colombani, purtător de cuvânt al lui Almunia, care nu a putut anticipa dacă este suficientă pentru rezolvarea problemelor.
   
O investigaţie pe aceeaşi temă a fost închisă luna trecută în Statele Unite, autorităţile de reglementare explicând că nu au găsit dovezi care să arate că acţiunile Google au lezat utilizatorii.
   
Un acord cu autorităţile europene ar evita o decizie a CE că Google a încălcat legislaţia antitrust. Companiile pot fi amendate cu până la 10% din veniturile anuale dacă încalcă termenii unui astfel de acord angajant.
   
CE continuă să investigheze Google în privinţa practicilor de a cere interzicerea vânzărilor unor produse ale companiilor concurente pe motiv că folosesc patente ale diviziţiei sale Motorola Mobility. Autorităţile americane au închis investigaţia pe această temă.

×
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close