Antena 3 CNN Externe Gordon Brown vrea să refuze cererea lui Obama de a trimite 2.000 de militari în Afganistan

Gordon Brown vrea să refuze cererea lui Obama de a trimite 2.000 de militari în Afganistan

Gordon Brown vrea să refuze cererea lui Obama de a trimite 2.000 de militari în Afganistan
15 Dec 2008   •   18:00

Premierul Marii Britanii, Gordon Brown, se gândeşte să refuze cererea lui Barack Obama de a trimte 2.000 de soldaţi în Afganistan. În această situaţie, Marea Britanie ar trebui să facă faţă unei presiuni considerabile din partea preşedintelui ales al SUA, anunţă The Times.
În plus, refuzul de a detaşa militari britanici pe teritoriul afgan ar putea produce o ruptură între Marea Britanie şi liderii militari americani şi britanici, care au solicitat, de asemenea, întăriri pentru trupele aflate în dificultate în Afganistan.
O parte dintre autorităţile britanice se tem că, dacă Marea Britanie nu va mai trimite trupe, Statele Unite vor prelua controlul militar asupra provinciei Helmand şi vor izola trupele britanice.
Autorităţile americane vor să trimită în Afganistan 20.000 de militari, în 2009. Dintre aceştia, Pentagonul intenţionează să detaşeze 5.000 de americani în provincia Helmand pentru a se alătura efortului britanic. Alţi 5.000 de soldaţi vor fi trimişi în provinciile sudice învecinate.
Premierul Gordon Brown este sfătuit de de consilierii săi să nu suplimenteze numărul de 8.400 de militari aflaţi în prezent în provincia Helman şi în regiunea învecinată, Kandahar. În plus, premierul este îngrijorat şi de costurile suplimentare pe care le-ar presupune finanţarea operaţiunii din Afganistan. Brown şi-ar mai face griji şi de faptul că, în cazul în care numărul victimelor va continua să crească, opinia publică ar putea să dezaprobe campania.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Gordon Brown Barack Obama Afganistan
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close