Antena 3 CNN Externe Grecia îşi reia, timid, activităţile economice. Multinaţionalele revin

Grecia îşi reia, timid, activităţile economice. Multinaţionalele revin

Grecia îşi reia, timid, activităţile economice. Multinaţionalele revin
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
02 Mar 2013   •   12:31

“Trenul de marfă spre Europa începe să circule”, anunţă I Kathimerini. Pe 28 februarie, a fost inaugurat un tronson feroviar de 17 kilometri, care face legătura între Portul Pireu şi platforma logistică Thriasio, situată în apropiere de Atena. Această nouă legătură feroviară ar urma să faciliteze transportul de mărfuri spre Europa Centrală şi de Sud-Est.

Inaugurarea acestui tronson era foarte aşteptată de compania chineză Cosco, care gestionează portul din 2010 şi doreşte dezvoltarea activităţilor. “Toate condiţiile au fost îndeplinite pentru semnarea acestui acord [pe 1 martie], între Cosco şi Hewlett Packard, care va utiliza portul Pireu pentru transportarea propriilor produse spre pieţele europene”, notează cotidianul.Acest acord, adaugă I Kathimerini, îl va ajuta pe premierul Antonis Samaras să demonstreze Troicii, a cărei delegaţie a venit la Atena în ziua inaugurării, că reformele avansează, în special programul privatizărilor. De la începutul săptămânii, Guvernul grec de coaliţie a multiplicat contactele cu mari companii, precum Philip Morris, şi cu instituţii bancare, pentru îndeplinirea obiectivelor încredinţate de creditorii ţării: privatizarea companiilor de apă, de electricitate, a căilor ferate, a unor aeroporturi, a hipodromurilor etc..."

Le Monde constată, de altfel, revenirea multinaţionalelor la Atena. Este cazul gigantului olandezo-britanic Unilever, conform pesurse.ro.

Compania a decis să transfere activităţile de fabricare a 110 produse de consum în Grecia, produse care până acum erau importate din Europa Centrală şi de Est. Produsele vor fi fabricate, sub licenţă, de firme elene partenere.

Guvernul grec, precizează cotidianul francez, “mizează pe privatizări pentru accelerarea investiţiilor în Grecia, în special cea a societăţii de pariuri sportive Opap, şi a companiei de gaz Depa, de care se interesează investitori ruşi”.

Le Monde menţine însă o atitudine prudentă faţă de “această timidă reluare a activităţilor economice, situaţia rămânând foarte fragilă”.
Pe plan intern, Guvernul grec încă nu reuşeşte să colecteze impozitele şi să combată eficient fraudele fiscale. [...] Pe plan extern, situaţia incertă din Italia riscă să aibă repercusiuni şi asupra Greciei.

×
Subiecte în articol: Grecia activitate multinationale
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close