Antena 3 CNN Externe Grecia, obligată să reducă salariile cu 20% şi să disponibilizeze masiv în sectorul bugetar

Grecia, obligată să reducă salariile cu 20% şi să disponibilizeze masiv în sectorul bugetar

Grecia, obligată să reducă salariile cu 20% şi să disponibilizeze masiv în sectorul bugetar
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
02 Oct 2011   •   15:31
Grecia a promis negociatorilor UE, FMI şi BCE că va reduce cu circa 20% salariile din sectorul public şi va diminua cu o cincime numărul de angajaţi ai statului până în 2015, conform Reuters.

Aceste măsuri ar fi aplicate pentru ca Grecia să primească următoarea tranşă de împrumut extern, de circa 8 miliarde de euro.

Dar Guvernul elen nu s-a oprit aici şi există câteva planuri şi pentru taxe noi. Fără bani de la UE şi FMI, Grecia ar putea rămâne în câteva săptămâni fără bani pentru plata salariilor.

Oficialii europeni încearcă să evite falimentul Greciei, fapt ce ar avea un puternic impact asupra băncilor europene şi ar afecta perspectivele euro. Mai mult decât atât, un astfel de efect ar putea împinge lumea într-o nouă criză financiară.

Cea mai contestată dintre măsurile de austeritate ale guvernului este cea de a concedia angajaţi din sectorul de stat, care reprezintă o cincime din forţa de muncă din Grecia.

Locurile de muncă ale acestora sunt garantate de Constituţie, care interzice concedierea angajaţilor publici în aproape orice situaţie.

Grecii ostili măsurilor de austeritate sunt de părere că acestea nu vor afecta pozitiv sistemul şi că vor agrava impactul recesiunii.

Cu toate acestea, Grecia va primi probabil urmãtoarea tranşă a pachetului de ajutor financiar de la UE şi FMI, programată pentru luna octombrie, după cum a declarat ministrul austriac de Finanţe, Maria Fekter, pentru publicaţia germană Welt am Sonntag.
 

×
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close