Antena 3 CNN Externe Grecia riscă ieşirea din zona euro, după ce principalele partide au obţinut rezultate slabe

Grecia riscă ieşirea din zona euro, după ce principalele partide au obţinut rezultate slabe

Grecia riscă ieşirea din zona euro, după ce principalele partide au obţinut rezultate slabe
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.Z.    |    07 Mai 2012   •   12:56

Grecii, după ani întregi de recesiune, au ignorat riscul ieşirii ţării din zona euro şi au pedepsit în alegerile de duminică principalele două partide, susţinătoare ale măsurilor de austeritate, care nu au obţinut suficiente locuri în parlament pentru a forma executivul, informează Reuters.

După numărarea a 99% din voturi, Noua Democraţie (dreapta) şi socialiştii PASOK (stânga), partidele care au dominat scena politică din Grecia mai multe decenii şi singurele formaţiuni importante care susţin politica proausteritate, au obţinut împreună mai puţin de 32% din voturi şi numai 149 din cele 300 de locuri în Parlament.

Pentru a continua politica de austeritate, cele două partide istorice vor fi nevoite să-şi atragă alţi parteneri. Orice coaliţie va avea viaţă scurtă, declanşând noi intertitudini politice în Grecia şi ameninţând cu agravarea crizei datoriilor din zona euro.

Pe parcursul numărării voturilor, liderul Noua Democraţie, Antonis Samaras, a făcut un apel pentru formarea unui guvern de uniune naţională, care să menţină Grecia în zona euro. Şeful PASOK, Evangelos Venizelos, a cerut, de asemenea, un guvern de unitate, afirmând totodată că partidul său a plătit preţul măsurilor luate din cauza crizei.

Partidele mici care au câştigat în alegeri sunt toate împotriva măsurilor de austeritate, dar sunt prea divizate pentru a forma o coaliţie.

PASOK a obţinut numai 13,2% din voturi, fiind împins pe locul al treilea de Coaliţia Stângii, cu 16,5%. Partidul Noua Democraţie a atras 18,8% din voturi, iar liderului acestuia Antonis Samaras, va fi probabil desemnat să formeze un nou guvern de către preşedintele Greciei, Karolos Papoulias.

"Nu mai pot suporta să trăim ca cerşetorii în propria noastră ţară. Coaliţia Stângii îi poate trezi", a afirmat Kate Savvidou, o pensionară de 65 de ani, care a renunţat să mai voteze PASOK.

Liderul Coaliţiei Stângii, Alexis Tsipras, a salutat ceea ce a numit o revoluţie paşnică şi a afirmat că Angela Merkel, cancelarul executivului german, ar trebui să înţeleagă că politicile de austeritate au fost înfrânte.

Samaras ar urma să primească luni mandatul pentru formarea noului guvern. Conform Constituţiei, preşedintele Greciei, Karolos Papoulias, va da termen de trei zile partidului cu cele mai bune rezultate să formeze un guvern. Dacă acesta eşuează, al doilea partid după numărul de locuri din parlament va primi mandatul. Procedura se aplică în continuare până ce toate partidele din parlament eşuează, după care au loc noi alegeri, trei săptămâni mai târziu, potrivit Agerpres.

Grecia trebuie să depăşească un test dificil în iunie, când trebuie să aprobe în legislativ măsuri suplimentare de reducere a costurilor în valoare de 11 miliarde de euro, pentru următorii doi ani, în schimbul continuării ajutorului financiar de la UE şi FMI.

Şocul electoral din Grecia a coincis cu victoria în alegerile din Franţa a socialistului Francois Hollande, situaţie care va spori probabil rezistenţa unor state europene faţă de politicile de austeritate promovate de Germania.

Premierul italian tehnocrat, Mario Monti, confruntat pe plan intern cu o opoziţie tot mai mare la austeritate, a discutat telefonic cu Hollande şi alţi lideri europeni după alegerile de duminică pentru a susţine introducerea unor politici de stimulare a creşterii.



×
Subiecte în articol: Grecia risc zona euro partide
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close