Antena 3 CNN Externe Guvernul britanic recunoaşte: Avem estimări privind numărul imigranţilor români şi bulgari care vor veni în Marea Britanie

Guvernul britanic recunoaşte: Avem estimări privind numărul imigranţilor români şi bulgari care vor veni în Marea Britanie

Guvernul britanic recunoaşte: Avem estimări privind numărul imigranţilor români şi bulgari care vor veni în Marea Britanie
Sursa foto: Foto: INTACT Images
21 Feb 2013   •   09:56

Guvernul britanic a recunoscut că a făcut estimări cu privire la numărul de imigranţi români şi bulgari care ar urma să "invadeze" Marea Britanie după ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii, lucru infirmat cu înverşunare până acum, scrie The Telegraph.

Deşi potrivit tuturor declaraţiilor guvernamentale de până acum nu ar exista cifre cu privire la valul de imigranţi din România şi Bulgaria care ar urma să "invadeze" Marea Britanie, vicepremierul englez, Nick Clegg, a declarat că există astfel de estimări însă ele "nu sunt date ştiinţifice".

"Nu cred că noi, ca guvern, ar trebui să începem să răspândim aceste estimări care, în acest moment, nu sunt foarte exacte", a precizat vicepremierul britanic.

Despre valul de imigranţi din estul Europei a vorbit şi ministrul Imigraţiei, Mark Harper, care a subliniat că "sunt slabe şanse ca estimările să fie de încredere, dat fiind că depind de mai multe variabile".

Săptămâna trecută, ministrul britanic al Muncii şi Pensiilor, Iain Duncan-Smith, a declarat într-un interviu acordat BBC, că estimările Guvernului britanic privind numărul imigranţilor români şi bulgari care ar urma să vină în Marea Britanie în 2014 ar fi "irelevante".



×
Subiecte în articol: Marea Britanie
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close