Antena 3 CNN Externe Hamas sprijină controlul UE la graniţele din Gaza

Hamas sprijină controlul UE la graniţele din Gaza

Hamas sprijină controlul UE la graniţele din Gaza
08 Iun 2010   •   15:14

Mişcarea radicală islamistă Hamas, care controlează Fâşia Gaza, şi-a exprimat sprijinul pentru revenirea observatorilor UE la punctul de trecere a frontierei Rafah, la graniţa cu Egipt.
Ministrul francez de externe, Bernard Kouchner, declara duminică că Uniunea Europeană intenţionează să înainteze o propunere pentru a-şi trimite observatorii să monitorizeze traficul spre Gaza şi să se asigure că nu ajung arme în enclava aflată sub blocadă.
Ca răspuns la declaraţia lui Kouchner, Salah Bardawil, unul din oficialii Hamas, arăta că grupul nu are obiecţii la prezenţa monitorilor europeni la vama Rafah, de ambele părţi ale graniţei.
Observatorii europeni au monitorizat Rafah din 2005 până ce Hamas a preluat controlul enclavei, în 2007, iar Fâşia Gaza a devenit subiect al blocadei israeliene.
Apelurile internaţionale pentru ridicarea blocadei asupra Gaza s-au intensificat după atacul israelian asupra convoiului umanitar.
Israel a refuzat să facă acest pas, susţinând că este "un act de autoapărare în faţa agresiunii continue a Hamas."

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: miscarea Hamas Fasia Gaza
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close