Antena 3 CNN Externe Haos la ceremonia lui Obama. Mii de persoane nu au reuşit să vadă depunerea jurământului (VIDEO)

Haos la ceremonia lui Obama. Mii de persoane nu au reuşit să vadă depunerea jurământului (VIDEO)

Haos la ceremonia lui Obama. Mii de persoane nu au reuşit să vadă depunerea jurământului (VIDEO)
Sursa foto: multime deoameni
21 Ian 2009   •   09:28

Ceremonia învestirii lui Barack Obama nu a fost lipsită de probleme. Mii de oameni nu au reuşit să vadă depunerea jurământului, deşi erau în posesia mult doritelor bilete care le asigurau locuri privilegiate. În cele din urmă, cu toţii au fost totuşi bucuroşi că au participat, chiar şi aşa, la un eveniment istoric.
Punctele de control la intrarea în zona festivităţilor s-au dovedit insuficiente, sub asediul mulţimii. Poliţiştii şi agenţii care ar fi trebuit să fie cu ochii în patru după terorişti au fost nevoiţi să-şi asume alte sarcini: eliberarea propriilor maşini, ocupate de spectatorii nemulţumiţi.
Lipsa de organizare şi măsurile de securitate i-au obligat pe mulţi spectatori să meargă pe jos kilometri întregi, fără să ştie dacă se îndreptau în direcţia cea bună. Cei mai ghinionişti nici nu au mai reuşit să vadă ceva din festivităţi.
"Am stat cinci ore în tunel, doar ca să ieşim afară şi să constatăm că nu era nicio coadă şi oamenii se înghesuiau fără nicio organizare. Cu toţii avem bilete purpurii şi cu toate astea am ratat învestirea, iar ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai pasionantă zi din viaţa mea e de fapt o mare dezamăgire." a spus o susţinătoare a lui Obama.
În plus, americanii au trebuit să suporte şi frigul pătrunzător care i-a făcut pe unii să se dea bătuţi.
Până la urmă toată lumea a fost mai mult sau mai puţin mulţumită. Cei mai fericiţi au fost oamenii serviciilor de securitate, deoarece ameninţările teroriste nu s-au materializat. Doar gunoierii au avut mult mai mult de lucru ca de obicei.

Antena3

×
Subiecte în articol: Barack Obama investitura
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close