Antena 3 CNN Externe Helmut Kohl se simte bine după două intervenții chirurgicale la șold

Helmut Kohl se simte bine după două intervenții chirurgicale la șold

Helmut Kohl se simte bine după două intervenții chirurgicale la șold
02 Iun 2015   •   20:40

Fostul cancelar german Helmut Kohl, în vârstă de 85 de ani, a suferit două intervenții chirurgicale într-un interval scurt de timp și 'se simte bine, având în vedere circumstanțele', transmite AFP citând un comunicat emis marți de biroul său.

Kohl a fost operat la șold la începutul lunii mai, fiind supus ulterior unei noi intervenții chirurgicale, tot la șold. El a 'trecut cu bine de prima operație', iar în urma celei de-a doua va urma un program de recuperare pe care-l va combina cu activitățile din timpul vacanței, se afirmă în textul citat.

Difuzarea acestui comunicat survine după ce presa germană a anunțat că fostul cancelar se află la terapie intensivă într-un spital din orașul Heidelberg, după o intervenție chirurgicală abdominală, și ar fi în stare critică.

Artizan al reunificării Germaniei, Helmut Kohl este imobilizat în scaun cu rotile în urma unui accident vascular cerebral survenit în anul 2008, care i-a provocat și o semipareză facială. Ulterior, în anul 2012, el a mai fost supus unei operații dificile pe cord, potrivit Agerpres.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close