Iarna este deosebit de aspră şi la vecinii de la sud de Dunăre. Situaţia meteorologică din Bulgaria este "complicată", potrivit autorităţilor, în urma ninsorilor abundente dar şi a ploilor din sudul ţării.
La Sofia, stratul de zăpadă a ajuns pe alocuri la o jumătate de metru şi multe drumuri naţionale sunt închise şi la această oră.
Aproape o jumătate de milion de bulgari au rămas în frig şi întuneric după ce reţelele electrice au fost doborâte de greutatea zăpezii. Compania de electricitate a promis că echipele sale vor lucra zi şi noapte până la normalizarea situaţiei în toate localităţile.
Ninsoarea şi viscolul au făcut ravagii şi pe şosele. În nord-vestul ţării, un tunel rutier a fost blocat de o avalanşă care, din fericire, nu a făcut victime. Probleme sunt şi pe autostrada dintre Şumen şi Varna, din cauza vântului puternic care troieneşte zăpada. În judeţul Sviştov s-a instituit starea de urgenţă: majoritatea şoselelor sunt blocate iar satele sunt lipsite nu doar de curent ci şi de apă potabilă. Tot din cauza condiţiilor grele de trafic, şcolile rămân închise între una şi trei zile în câteva oraşe, între care Ruse, Silistra şi Dobrici, vecine cu graniţa României.
La Sofia, stratul de zăpadă a ajuns pe alocuri la 50 de centimetri. Bulevardele din centru au fost curăţate îndată după oprirea ninsorii dar în cartierele mărginaşe situaţia nu este la fel de bună, spre nemulţumirea localnicilor.
În acest timp, judeţul Kârdjali din sudul Bulgariei s-a confruntat cu ploi abundente urmate de alunecări de teren. Toate râurile au atins cote critice. Au fost inundate zeci de locuinţe dar şi, mai grav, staţii de pompare a apei potabile. Câteva case au fost serios avariate dar, din fericire, nu sunt victime.