Antena 3 CNN Externe Identificarea victimelor tragediei aviatice din Alpii francezi ar putea dura până la patru luni

Identificarea victimelor tragediei aviatice din Alpii francezi ar putea dura până la patru luni

Identificarea victimelor tragediei aviatice din Alpii francezi ar putea dura până la patru luni
de S.T.    |    31 Mar 2015   •   10:26

Identificarea victimelor tragediei aviatice produse săptămâna trecută în Alpii francezi ar putea dura până la patru luni, a declarat directorul Institutului de Cercetare Penală care efectuează această operaţiune, Francois Daoust, relatează DPA.

"Ţinând cont de numărul de rămăşiţe omeneşti care au fost găsite, perioada de timp poate fluctua între două şi patru luni", a explicat Francois Daoust, directorul Institutului de Cercetare Penală din cadrul Jandarmeriei Naţionale din Pontoise, în apropiere de Paris.

"Este mai bine să se lucreze în ritmul ştiinţei, decât să ne grăbim şi să existe riscul de a face greşeli în identificarea victimelor" , a declarat el.

Avionul Airbus A320 al Germanwings s-a prăbuşit la 24 martie în Alpii francezi, în urma unei decizii deliberate a copilotului. În urma prăbuşirii şi-au pierdut viaţa toate cele 150 persoane aflate la bord, în majoritate cetăţeni germani şi spanioli.

×
Subiecte în articol: alpi GermanWings
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close