Antena 3 CNN Externe Imagini cu momentul în care o rachetă iraniană lovește avionul ucrainean cu 176 de persoane la bord

Imagini cu momentul în care o rachetă iraniană lovește avionul ucrainean cu 176 de persoane la bord

Ziarul american New York Times a publicat joi o înregistrare video despre care afirmă că ar fi autentificat-o şi care "arată o rachetă lovind un avion în apropiere de aeroportul din Teheran în momentul şi locul în care un avion ucrainean s-a prăbuşit".

Imagini cu momentul în care o rachetă iraniană lovește avionul ucrainean cu 176 de persoane la bord
Sursa foto: Foto: pixabay.com
10 Ian 2020   •   10:58

Miercuri dimineaţă, un avion al unei companii ucrainene s-a prăbuşit în apropiere de Teheran, toate cele 176 de persoane aflate la bord, între care 63 de canadieni, pierzându-şi viaţa.

Responsabili americani "de nivel ridicat de încredere" afirmă că iranienii au doborât avionul din eroare, a declarat un oficial de la Washington, sub rezerva anonimatului. El a spus că două rachete trase de un sistem de apărare aeriană iranian de tip SA-15 au doborât avionul de linie.

Sateliţi americani, destinaţi să urmărească lansările de rachete, au detectat tirul interceptorului iranian cu rază scurtă de acţiune. Agenţiile de informaţii americane au interceptat ulterior comunicaţii iraniene confirmând că sistemul SA-15 făcuse să cadă avionul de linie ucrainean, conform New York Times.

Această ipoteză este susţinută de premierul canadian Justin Trudeau şi de şeful guvernului britanic Boris Johnson, care a folosit acest prilej pentru a-şi reitera apelul către părţile la o urgentă "dezescaladare pentru a reduce tensiunile în regiune".

Iranul respinge acest scenariu. Referindu-se la articole publicate în SUA cu privire la rachetă şi citând ca surse responsabili neindentificaţi de la Pentagon, purtătorul de cuvânt al guvernului iranian, Ali Rabii, deplânge faptul că unele media "difuzează cu entuziasm informaţii" pregătite conform "metodelor cunoscute care relevă manipulare psihologică", potrivit AFP.

Citește și: Noi dezvăluiri aruncă în aer ancheta catastrofei aviatice din Teheran

Rabii acuză guvernul american că se serveşte de durerea familiilor îndoliate pentru a "răsuci cuţitul în rănile lor" cu scopul "de a-şi servi interesele în această operaţiune psihologică", conform agenţiei franceze de presă.

El a indicat că Franţa, în calitate de ţară care a fabricat motorul aparatului (prin compania Safran) "poate lua parte la anchetă".

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close