
Ucrainenii au publicat imagini filmate din dronă cu ruinele orașului Torețk, de estul țării, aflat constant sub bombardamentele rusești. Filmarea arată un peisaj post-apocaliptic, cu clădiri distruse din fostul oraș minier.
„Iată cum „eliberează” ocupanții ruși. Cândva orașul minier Torețk, transformat de ruși într-un oraș fantomă”, a scris armata ucraineană, pe Facebook.
Potrivit ISW, forțele ruse au făcut progrese tactice semnificative la sud-vest de Torețk. Potrivit analiștilor militari din SUA, comandamentul rus a mutat trupe pe axa Kurakhove către direcțiile Torețk și estul Pokrovsk.
Potrivit ISW, Rusia caută probabil să elimine rezistența ucraineană la sud-vest de Torețk pentru a-și nivela flancul sudic înainte de o înaintare planificată asupra Kostiantynivka.
Pentru ca forțele ruse să reprezinte o amenințare reală pentru pozițiile ucrainene din Kostiantynivka, trebuie fie să avanseze de la Toretsk sau Chasiv Yar, să împingă spre est, fie să se deplaseze la aproximativ 24 de kilometri de Pokrovsk de-a lungul autostrăzii T-0504.