Antena 3 CNN Externe Imagini şocante. Doi soţi din India şi copiii lor au murit, după ce au fost "înghiţiţi" de viitură

Imagini şocante. Doi soţi din India şi copiii lor au murit, după ce au fost "înghiţiţi" de viitură

Imagini şocante. Doi soţi din India şi copiii lor au murit, după ce au fost "înghiţiţi" de viitură
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
19 Iul 2011   •   09:40

O familie întreagă a fost înghiţită de apele furioase ale unui râu din centrul Indiei. Sub ochii prietenilor, doi soţi şi cei trei copii ai lor au fost luaţi de viitura formată pe neaşteptate, după o ploaie torenţială.

Cei cinci membri ai unei familii de fermieri se întorceau de la un picnic, împreună cu mai mulţi prieteni. Au încercat să traverseze râul, dar apele au crescut brusc şi i-au înconjurat. Prietenii lor au reuşit să se salveze, însă cei cinci au dispărut sub apă.

Niciunul dintre cei care a scăpat nu a avut curaj să sară în ajutorul familiei. Au privit şi au filmat cum, neputincioşi, părinţii şi cei trei copii s-au îmbrăţişat, sperând la o minune. Unul dintre ei însă a alunecat, trăgând şi restul familiei în puhoaie. Echipele de intervenţie indiene i-au căutat ore în şir,  dar spun că şansele de a-i găsi în viaţă sunt aproape zero.

Vă avertizăm că urmează imagini şocante:




×
Subiecte în articol: viitura India familie morti ape
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close