Antena 3 CNN Externe Incendii de vegetaţie în Siberia. Cel puţin 15 morţi şi peste 500 de răniţi

Incendii de vegetaţie în Siberia. Cel puţin 15 morţi şi peste 500 de răniţi

Incendii de vegetaţie în Siberia. Cel puţin 15 morţi şi peste 500 de răniţi
de S.T.    |    14 Apr 2015   •   07:44
Cel puţin 15 persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 500 au fost rănite în urma unui puternic incendiu de vegetaţie, în Siberia. Zone întinse au fost distruse şi aproximativ 30 de sate au fost afectate. Autorităţile ruse au mobilizat resurse importante pentru a stinge flăcările.

Incendiile de vegetaţie au izbucnit duminică şi au cuprins rapid zone întinse din sudul Siberiei. Zeci de sate au fost afectate. Mai multe persoane dar şi mii de animale domestice au murit. Alte câteva sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit arsuri sau s-au intoxicat cu fum. Localnicii acuză autorităţile că nu au reacţionat destul de repede.

Mii de pompieri au fost mobilizaţi la faţa locului, dar şi mai multe avioane, elicoptere şi tunuri cu apă. Misiunea lor nu este însă uşoară deoarece temperaturile ridicate din ultima perioadă dar şi rafalele puternice de vânt favorizează răspândirea focului.

Autorităţile ruse spun că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat din greşeală de localnicii care au vrut să ardă iarba, obicei care declanşează periodic incendii de proporţii în Siberia.

×
Subiecte în articol: Siberia incendii de vegetatie
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close