Antena 3 Externe Incendiile devastatoare din SUA fac ravagii. Un copil a murit, ținându-și strâns câinele la piept

Incendiile devastatoare din SUA fac ravagii. Un copil a murit, ținându-și strâns câinele la piept

de Diana Dragotescu    |    13 Sep 2020   •   09:45
Incendiile devastatoare din SUA fac ravagii. Un copil a murit, ținându-și strâns câinele la piept
Sursa foto: Hepta

Coasta de Vest a Statelor Unite arată ca după apocalipsă. Oraşe pârjolite de flăcări şi acoperite de cenuşă. Asta au lăsat în urma lor sutele de incendii de vegetaţie care ard fără oprire. 

Sunt cel puţin 26 de morţi şi zeci de oameni de care nu se mai ştie nimic de câteva zile.  Printre victime este şi un băiat de 13 ani a cărui poveste sfâşie inimi în toată lumea. Copilul a murit ţinându-şi strâns câinele la piept.

În Oregon, două incendii de vegetaţie majore continuă să ameninţe zeci de localităţi, inclusiv metropola Portland. Singura şansă de supravieţuire pentru cei aflaţi în calea flăcărilor este evacuarea. 

Băiețel de 13 ani, mort cu cățelul strâns în brațe 

Un băieţel de 13 ani a fost găsit mort în maşină cu bunica lui de 71 de ani. Copilul ţinea în braţe câinele pe care a încercat să l salveze. Autorităţile se tem că acesta este incendiul care va produce cele mai multe pierderi umane şi pagube materiale din istoria statului.

Zeci de oameni sunt în continuare daţi dispăruţi în Oregon. Localităţi întregi arată acum ca după război, iar aproape două milioane de hectare de vegetaţie au fost făcute scrum de la mijlocul lunii august pe Coasta de Vest. Efectele asupra mediului se fac resimţite tot mai acut. 

Pericolul e accentuat de pandemie. Specialiştii avertizează că norul de fum toxic slăbeşte capacitatea de funcţionare a plămânilor, ceea ce creşte riscul dezvoltării unor complicaţii în cazul celor infectaţi cu noul coronavirus. 

Incendiile devastatoare din SUA fac ravagii

 

 
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close