Antena 3 Externe Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo au anunțat 15 cazuri de infectare cu COVID-19

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo au anunțat 15 cazuri de infectare cu COVID-19

de Alexandra Ionescu    |    18 Iul 2021   •   18:54
Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo au anunțat 15 cazuri de infectare cu COVID-19
Sursa foto: Getty Images

Organizatorii au identificat 15 persoane infectate cu virsulul SARS-CoV-2 la Jocurile Olimpice găzduite de Tokyo, Japonia.

Primul caz de Covid raportat în Satul Olimpic se referă la o persoană din străinătate, dar nu la un sportiv. Nici identitatea şi nici starea de sănătate nu au fost dezvăluite.

Celelalte persoane infectate sunt 7 lucrători contractuali, şase angajaţi ai comitetului local de organizare şi doi reprezentanţi ai presei.

Dintre aceste cazuri, 8 au ajuns la Tokyo din străinătate, în urmă cu mai puţin de două săptămâni, iar 7 locuiesc în Japonia. Nu este clar dacă aceşti oameni au avut acces la Satul Olimpic.

Satul olimpic poate primi 17.000 de persoane, însă aici nu vor locui în acelaşi moment decât cel mult 6.700 de persoane, către mijlocul Jocurilor, la începutul lui august, a calculat CIO.

Cu cinci zile înainte de deschiderea JO, cazurile s-au înmulţit, rămânând însă marginale în raport cu numărul total al participanţilor la acest eveniment planetar.

Sâmbătă, preşedintele CIO, Thomas Bach, a indicat că, printre cei 15.000 de sportivi, membri ai delegaţiilor olimpice şi ziarişti sosiţi în Japonia după 1 iulie, au fost testate pozitiv 15 persoane, adică un "procent foarte mic" de 0,1%.

JO de la Tokyo au fost amânate un an din cauza pandemiei, iar în Japonia au fost instituite măsuri sanitare stricte.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close