Antena 3 CNN Externe Întâlnire de urgență la Palatul Buckingham. Prințul Philip se retrage din viața publică și activitățile regale

Întâlnire de urgență la Palatul Buckingham. Prințul Philip se retrage din viața publică și activitățile regale

Întâlnire de urgență la Palatul Buckingham. Prințul Philip se retrage din viața publică și activitățile regale
04 Mai 2017   •   12:19

Personalul Palatului Buckingham, reşedinţa reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit, a fi fost chemat în timpul nopţii pentru o întâlnire de urgenţă ''foarte neobişnuită''. Joi dimineaţă, o duzină de camere de televiziune s-au poziţionat în apropierea palatului, aşteptând informaţii, informează AFP. După ore de panică, Palatul Buckingham a remis BBC un comunicat în care anunță că Prințul Philip, care va împlini 95 de ani în luna iunie, se va retrage din viața publică.

Conform comunicatului, Ducele de Edinburgh va renunța la activitățile regale începând din toamnă.

''Alteţa Sa Regală Ducele de Edinburgh a decis să nu mai onoreze angajamente publice începând din toamna acestui an'', a anunţat Palatul Buckingham într-un comunicat, adăugând că prinţul Philip, care va împlini 96 de ani la 10 iunie, are ''susţinerea deplină'' a Reginei. 

Palatul a mai anunţat că regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 91 de ani, va continua să-şi îndeplinească în totalitate prerogativele oficiale, anunță BBC.

Personalul monarhului britanic din întreaga ţară a fost convocat la Buckingham în noaptea de miercuri spre joi, existând zvonuri privind un anunţ iminent referitor la Regină sau la Ducele de Edinburgh, soţul ei, scrie tabloidul Daily Mail, citat de Agerpres

Potrivit ziarului, Lord Chamberlain, cel mai înalt responsabil al casei regale, şi secretarul privat al reginei, Christopher Geidt, urmează să se adreseze personalului în cursul dimineţii. 

Deşi întâlniri cu tot personalul sunt convocate ocazional, modul în care s-a făcut acest lucru de această dată, în ultimul moment, este foarte neobişnuit şi sugerează că se va anunţa ceva important'', a adăugat ziarul, citând surse a căror identitate nu este dezvăluită. 

Palatul Buckingham a refuzat să comenteze aceste informaţii. 

Regina, care tocmai a împlinit 91 de ani, a revenit miercuri la Londra, după ce a petrecut, ca în fiecare an, perioada de Paşte în castelul său din Windsor, la vest de capitala Marii Britanii. Soţul ei, Philip, va împlini 95 de ani în luna iunie.

×
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close