Antena 3 CNN Externe Întâlnire istorică Donald Trump - Vladimir Putin. Întrevederea, finalizată cu un acord de încetare a focului în sud-vestul Siriei

Întâlnire istorică Donald Trump - Vladimir Putin. Întrevederea, finalizată cu un acord de încetare a focului în sud-vestul Siriei

Întâlnire istorică Donald Trump - Vladimir Putin. Întrevederea, finalizată cu un acord de încetare a focului în sud-vestul Siriei
Sursa foto: Foto: Agerpres
07 Iul 2017   •   21:26

Preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Donald Trump, au abordat vineri la Hamburg în prima lor întrevedere faţă în faţă situaţia din Siria şi Ucraina, lupta împotriva terorismului şi securitatea cibernetică, spre presa internațională, citată de Agerpres.

'Am avut o discuţie foarte lungă cu preşedintele Statelor Unite, au fost multe chestiuni (abordate), precum Ucraina, Siria, alte probleme, unele chestiuni bilaterale', a spus Putin la începutul unei întrevederi cu premierul japonez Shinzo Abe, desfăşurată, la fel ca şi cea cu Trump, în marja summitul G20. 

'Am revenit asupra chestiunilor privind combaterea terorismului şi securitatea cibernetică', a adăugat liderul de la Kremlin. 

Întrevederea Putin-Trump a durat mai mult de două ore

Cei doi preşedinţi au dat scurte declaraţii presei înaintea începerii întâlnirii şi într-o pauză pe parcursul ei. 

'Este o onoare să fiu cu dumneavoastră', a spus Trump înaintea reuniunii adresându-se omologului său rus. 

'Sunt încântat să vă întâlnesc şi sper că (...) această întâlnire se va încheia cu un rezultat pozitiv', a reacţionat Putin. 

În pauza întrevederii, Trump a spus în faţa ziariştilor prezenţi că discuţia cu omologul său rus este 'foarte bună' şi că se aşteaptă ca această întrevedere să aducă 'lucruri foarte pozitive' pentru SUA, Rusia şi lumea întreagă. 

Acord ruso-american de încetare a focului în sud-vestul Siriei

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi Rusiei, Vladimir Putin, au ajuns vineri, în Germania, cu ocazia primei lor întâlniri, la un acord privind o încetare a focului în sud-vestul Siriei care va intra în vigoare duminică la miezul zilei, ora locală.

După cum a făcut cunoscut ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-o declaraţie acordată presei la Hamburg, unde se desfăşoară summitul G20, cei doi lideri s-au angajat să acţioneze pentru ca "toate părţile" implicate în conflict să respecte acordul de încetare a focului. 

Despre imixiunea Rusiei în alegerile din SUA

Din rândul ziariştilor a fost întrebat în mod repetat şi gălăgios dacă va discuta cu Putin şi chestiunea presupusei imixtiuni a Rusiei în scrutinul prezidenţial din SUA, dar preşedintele american a evitat să răspundă. 

Preşedintele rus a ţinut să menţioneze în faţa presei că până în prezent a vorbit de mai multe ori cu Trump la telefon despre 'chestiunile bilaterale şi internaţionale importante', dar a apreciat totodată că astfel de discuţii 'nu sunt niciodată îndeajuns' şi că 'dacă vrem relaţii pozitive' trebuie ca liderii să se întâlnească faţă în faţă.

Alessandra Stoicescu a difuzat, vineri, la 100 de minute, de la Antena 3, imagini cu întâlnirea istorică dintre președintele american Donald Trump și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, de la summitul G20 de la Hamburg.

Aceasta este prima întâlnire formală a celor doi lideri de stat. Anterior, guvernul german a postat pe Facebook o înregistrare de la întâlnirea informală a liderilor G20, ce surprinde şi prima strângere de mână a preşedinţilor american şi rus. Într-una din secvenţe se vede cum Trump îi bate amical pe spate lui Putin.

Douăzeci şi unu de lideri sunt invitaţi vineri şi sâmbătă la summitul G20 de la Hamburg, nordul Germaniei - 19 şefi de stat şi de guvern, plus doi reprezentanţi ai Uniunii Europene - iar ţările lor reprezintă 64% din populaţia mondială şi 85% din puterea economică globală.

×
Subiecte în articol: 100 de minute Vladimir Putin Donald Trump
Parteneri
Harta clanurilor interlope din estul României
x close