Gloria mediatică de care s-au bucurat cei 33 de mineri blocaţi în subteran a trecut, iar oamenii s-au întors în căminele lor sărăcăcioase, la griji şi probleme. Cei mai mulţi dintre mineri trăiesc în cartiere extrem de periculoase, în care nici măcar bărbaţii nu se aventurează după lăsarea serii, informează publicaţia elveţiană Le Temps.
Minerul Carlos Bugueńo, la fel ca restul tovarăşilor săi de suferinţă, a trebuit să revină la realitate. El s-a întors în cartierul sărac din marginea Copiapo, în nordul Chile. Apropiaţii l-au întâmpinat cu pungi de plastic umflate, întrucât nu şi-au permis să cumpere baloane.
Majoritarea minerilor care au fost blocaţi în subteran sunt acum în şomaj. Deocamdată nu au primit nici un ajutor, însă în viitorul apropiat, ar putea fi recompensaţi fiecare cu echivalentul a 12.000 de franci. În prezent, drepturile de autor pentru povestea lor fac obiectul negocierilor cu editurile şi casele de filme.
Deşi ar trebui să nu divulge informaţii presei, unii dintre mineri au dezvăluit detalii care sunt în contradicţie cu versiunea „oficială”. Potrivit infirmierului Yonni Barrios, de exemplu, liderul grupului nu era Luis Urzua, ci Mario Sepulveda.
Familiile minerilor au recunoscut că au acceptat diverse oferte chiar înainte de scoaterea acestora din subteran. Mario Sepulveda a acordat un interviu ziarului Daily Mail declarând că ''i-a fost frică să nu moară de foame în mormântul subteran”.
Un alt miner, Edison Peńa, îl atacă pe proprietarul minei. „Ştiam toţi că mina devenise periculoasă. Chiar cerusem să ieşim mai devreme, înainte de terminarea schimbului, deoarece galeria era pe punctul de a se prăbuşi, dar nu ni s-a dat voie”, a explicat minerul.
