Antena 3 CNN Externe Inundațiile au făcut ravagii în India. Sunt circa 40 de morți

Inundațiile au făcut ravagii în India. Sunt circa 40 de morți

Inundațiile au făcut ravagii în India. Sunt circa 40 de morți
13 Aug 2018   •   16:13

Inundaţiile înregistrate în statul indian Kerala (sud) s-au soldat până în prezent cu 39 de victime şi daune de 1,1 miliarde de dolari, au indicat luni responsabilii locali, pe fondul prognozelor meteo care au avertizat că ploile torenţiale vor continua, notează DPA.

Circa 33.372 de persoane evacuate din satele situate în zonele joase sunt găzduite în 305 de adăposturi operate de stat, au indicat reprezentanţii autorităţii pentru gestionarea dezastrelor.

Numărul deceselor a urcat la 39, din momentul în care ploile torenţiale au lovit acest stat sudic pe 8 august, majoritatea deceselor fiind cauzate de înec sau de alunecările de teren, au precizat autorităţile, adăugând că cinci persoane sunt în continuare date dispărute.

Precipitaţiile abundente au distrus şi mai multe autostrăzi şi peste 1.000 de hectare de teren agricol.

Potrivit prim-ministrului statului, Pinarayi Vijayan, inundaţiile care au afectat acum Kerala sunt pe locul al doilea, ca gravitate, după 1924, în condiţiile în care 10 din cele 14 districte ale statului au fost grav afectate, iar autorităţile au fost nevoite să golească apa din 27 de baraje importante.

"Impactul dezastrului va fi resimţit probabil mult timp. Evaluarea preliminară relevă că aproape 20.000 de case au fost complet distruse şi circa 10.000 de kilometri de drumuri publice deterioraţi ", a precizat biroul său pe Twitter.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: India inundatii morti ravagii
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close