Antena 3 CNN Externe Iran. 26 de persoane, dintre care 24 eleve, au murit într-un accident de autocar

Iran. 26 de persoane, dintre care 24 eleve, au murit într-un accident de autocar

Iran. 26 de persoane, dintre care 24 eleve, au murit într-un accident de autocar
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
20 Oct 2012   •   17:05

Douăzeci şi şase de persoane, dintre care 24 de eleve, au murit într-un accident de autocar vineri, după ce vehiculul s-a răsturnat vineri seara pe o rută în provincia Khuzestan, în sud-vestul Iranului, scrie sâmbătă presa iraniană, relatează AFP.
   
Alţi 14 pasageri au fost răniţi, după ce autocarul s-a prăbuşit într-o prăpastie. Acesta a ieşit de pe carosabil "din cauza vitezei excesive în condiţii de ploaie", a anunţat televiziunea de stat, citând un oficial din cadrul poliţiei.
   
Victimele efectuau o excursie cu clasa.
   
Adesea prost echipate şi prost semnalizate, drumurile iraniene se află printre cele mai periculoase din lume, din cauza indisciplinei şoferilor şi proastei stări a vehiculelor.
   
Accidentele rutiere se soldează cu aproximativ 20.000 de morţi pe an în Iran, conform unor estimări oficiale. În această ţară cu o populaţie de 75 de milioane de persoane, sunt înmatriculate aproximativ 17 milioane de vehicule.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close