Antena 3 CNN Externe Iran consideră încheiate discuţiile privind ?drepturile? sale nucleare

Iran consideră încheiate discuţiile privind ?drepturile? sale nucleare

Iran consideră încheiate discuţiile privind ?drepturile? sale nucleare
Sursa foto: mahmoud ahmadinejad
08 Sep 2009   •   01:46

Preşedintele Iranului a respins, luni, termenul limită lansat de liderul american Barack Obama pentru sfârşitul lunii septembrie pentru a începe discuţiile cu puterile mondiale asupra programului nuclear iranian, apreciind că, în opinia sa, subiectul este " încheiat."

Mahmoud Ahmadinejad declara că republica islamică este pregătită pentru un dialog asupra "provocărilor" mondiale, dar a subliniat că Teheranul nu va ceda în privinţa controversatelor activităţi nucleare, despre care Occidentul crede că sunt menite a fabrica bombe atomice.

"Din punctul nostru de vedere, discuţiile despre chestiunea nucleară sunt încheiate... nu vom negocia niciodată drepturile evidente ale poporului iranian", a declarat acesta la prima sa conferinţă de presă de la instalarea în funcţie în al doilea mandat.
La Viena, şeful agenţiei nucleare ONU, Mohamed ElBaradei, arăta că organizaţia este "într-un punct mort " cu Iran în privinţa acestei probleme.

Afirmaţiile lui Elbaradei despre impas ar putea fi utile puterilor occidentale care încearcă să convingă Rusia şi China de necesitatea unor sancţiuni mai dure contra Iranului, ce ar putea viza importul de benzină.

Ahmadinejad arăta că orice formă de "cooperare bazată pe respect şi dreptate este contrară stabilirii unui termen limită." El a invitat oficiali ai celor şase puteri - SUA, Marea Britanie, China, Rusia, Franţa şi Germania să se uite la viitorul pachet de propuneri al Iranului, ce vizează "principalele provocări cu care se confruntă umanitatea."

Iran este pregătit să negocize şi să coopereze pentru "folosirea paşnică a energiei nucleare curate" disponibilă pentru toate statele şi pentru prevenirea răspândirii armelor nucleare, arăta acesta,.
Agenţia de ştiri ISNA transmitea că este foarte prababil ca pachetul să fie dezvăluit în această săptămână.

Săptămâna trecută, cele şase puteri au făcut presiuni asupra Iranului să se întâlnească înainte de Adunarea Generală a ONU, 23-25 septembrie. Consiliul de Securitate al ONU a impus trei seturi de sancţiuni contra Iranului, din 2006, ce vizează companii şi persoane ce au legătură cu programul nuclear.

Washington şi aliaţii ar putea viza şi importurile de benzină din Iran. Acesta, deşi este al cincilea mare exportator de petrol din lume, importă circa 40% din benzină. Presa iraniană relata că pentru a reduce vulnerabilitatea, Venezuela promis să exporte 20.000 de barili de benzină pe zi către Iran, acord realizat în timpul vizitei preşedintelui venezuelean Hugo Chavez, duminică .
Ahmadinejad declara că este pregătit pentru o dezbatere publică cu Obama, care a oferit o nouă abordare americană pentru Iran dacă Teheranul îşi descleştează pumnul.

"Noi credem că aceasta este cea mai bună modalitate de a rezolva chestiunile globale. Orice chestuine poate fi negociată, dar în faţa presei. A trecut timpul pentru acorduri secrete?, declara Ahmadinejad.
Antena3.ro

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close