Iranul a săpat gropi comune uriaşe pentru soldaţii americani care ar ataca ţara (VIDEO)

11 Aug 2010   •   20:20
Iranul a săpat gropi comune uriaşe pentru soldaţii americani care ar ataca ţara (VIDEO)

Iranul a săpat gropi comune uriaşe în care ar urma să îngroape soldaţii americani în cazul unui atac al SUA, a declarat generalul Hossein Kan'ani Moghadam, un fost comandant al Gardei Revoluţionare iraniene, citat de www.csmonitor.com.

Acţiunea de săpare a mormintelor pare a fi un act de bravadă după ce Mike Mullen, şeful Statului Major Interarme al SUA, a declarat săptămâna trecută că armata americană are un plan de atacare a Iranului, deşi este de părere că o acţiune militară este probabil o idee proastă.

Statele Unite şi o parte dintre alliaţii săi acuză Iranul că se foloseşte de programul său nuclear civil ca de o acoperire pentru a construi arme nucleare. Iran a negat acuzaţiile precizând că programul său nuclear este destinat obţinerii de electricitate şi nu de bombe.

Generalul Hossein Kan'ani Moghadam a spus că mormintele au fost săpate în provincia Khuzestan din sud-vestul Iranului, unde au fost îngropaţi soldaţii irakieni ucişi în războiul din anii 1980-1988 între republica islamică şi Irak.

?Gropile comune folosite pentru înmormântarea soldaţilor lui Saddam au fost pregătite acum pentru soldaţii americani, şi acesta este motivul pentru care au fost săpate numărul mare de morminte?, a declarat Moghadam televiziunii de ştiri Associated Press (APTN). El nu a precizat câte gropi au fost pregătite.

Secvenţele de mai jos au fost obţinute de APTN şi indică un număr mare de morminte goale, proaspăt săpate în regiunea deşertică din Khuzestan.

Moghadam a avertizat din nou că Iranul va răspunde, în cazul unui atac al SUA, printr-unul asupra bazelor americane din Golf, care se află de cealaltă parte a acestuia, în Bahrain.

Dacă forţele americane vor ataca, ?Iranul nu va avea alternativă, şi va lovi bazele americane din regiune?, a spus el. ?Costurile ridicate ale unui astfel de război nu se vor reflecta doar asupra Republicii Islamiste Iraniene. America şi alte ţări trebuie să accepte că acesta ar fi începutul unui război de durată în regiune?.

Războiul declaraţiilor s-a intensificat între Iran şi SUA după ce Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a impus în iunie al patrulea rând de sancţiuni aspre, ca urmare a refuzului Iranului de a opri îmbogăţirea uraniului, o tehnologie utilizată la producerea combustibilului nuclear sau a unei bombe nucleare.

Statele Unite şi Israelul au declarat că ar putea fi folosită forţa militară dacă diplomaţia eşuează în cazul programului nuclear Iranian.

Antena3.ro

 

x close