Antena 3 CNN Externe Iranul ar putea avea suficient material pentru bomba nucleară în următoarele 30 de zile

Iranul ar putea avea suficient material pentru bomba nucleară în următoarele 30 de zile

Iranul ar putea avea suficient material pentru bomba nucleară în următoarele 30 de zile
de M.C.    |    25 Oct 2013   •   19:34

Iranul ar putea avea suficient material radioactiv pentru o bombă nucleară în aproximativ 30 zile, afirmă un grup care militează împotriva proliferării armelor nucleare, citat de CNN.
 

Însă, o lună de zile reprezintă termenul minim, dacă Iranul ar putea merge pe drumul direct şi extrem pentru îmbogăţirea uraniului, spune Institutul pentru Ştiinţă şi Securitate Internaţională (ISSI) din Washington. Scenariile normale prevăd că Teheranul ar avea nevoie de mult mai mult timp, luni şi chiar mai mult de un an.
 
Chiar dacă ar obţine suficient material, Iranul este departe de a avea o bombă nucleară. Raportul ISSI arată că în trecut ritmul de dezvoltare nucleară a Iranului a fost supraestimat şi că se aşteptau ca ţara să posede arme nucleare încă din 2009, ceea ce nu este cazul.
 
Oficialii iranieni spun că raportul ISSI nu are niciun fundament, deoarece producere de arme de distrugere în masă este "interzisă de Islam". 
 
Guvernul SUA crede că producţia armelor nucleare în Iran este mai aproape decât estimează ISSI, având nevoie de aproximativ un an pentru a obţine prima bombă. 
 

×
Subiecte în articol: bomba nucleara
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close