Televiziunea de stat iraniană a anunțat, sâmbătă, că guvernul republicii islamice a obținut documente "sensibile" despre Israel, inclusiv despre instalațiile nucleare ale inamicului său, transmite Agerpres, care citează AFP.
"Serviciile iraniene au obținut o mare cantitate de informații şi documente strategice şi sensibile aparținând regimului sionist, inclusiv mii de documente referitoare la proiectele şi instalațiile sale nucleare", se spune în relatarea televiziunii de stat de la Teheran.
Aceasta nu oferit alte detalii despre aceste presupuse documente israeliene sau despre modul în care Iranul le-ar fi obținut.
Evoluția vine pe fondul creșterii tensiunilor dintre cele două țări şi al negocierilor cu soartă incertă purtate de SUA și Teheran cu privire la programul nuclear iranian, relatează AFP.
Israelul, el însuși putere nucleară, și țările occidentale în frunte cu SUA suspectează Iranul că încearcă să obțină arme nucleare.
Iranul neagă că ar avea astfel de ambiții militare, dar insistă asupra dreptului său de a folosi energia nucleară în scop civil, în special pentru producția de energie.
Potrivit unor relatări din presa americană, în primăvara acestui an premierul israelian Benjamin Netanyahu ar fi fost pe punctul să ordone un atac asupra instalațiilor nucleare iraniene.
El a fost oprit atunci de președintele american Donald Trump.
Acesta, la rândul lui, a amenințat Iranul cu acțiuni militare dacă nu încheie un nou acord asupra programului nuclear.
Trump presează Iranul pentru un acord, după ce a retras SUA din precedenta înțelegere cu Teheranul
Principial, acordul presupune că, în schimbul renunțării la stocul de material fisionabil și la îmbogățirea minereului de uraniu, republica islamică ar urma să beneficieze de relaxarea sau ridicarea sancțiunilor economice.
Acordul anterior, din care mai făceau parte Rusia, China, Regatul Unit și Franța (toate puteri nucleare), alături de Germania și Uniunea Europeană, a eșuat în urma retragerii unilaterale a SUA, decisă tot de Trump în 2018, în primul său mandat la Casa Albă.
De atunci, Statele Unite au reinstituit sancțiuni economice contra Iranului, iar Teheranul şi-a intensificat îmbogățirea uraniului până la 60%, în contextul în care se consideră că nivelul de 90% este cel necesar pentru fabricarea unei bombe atomice.
SUA și Iranul au început pe 12 aprilie negocieri indirecte asupra dosarului nuclear, tratative mediate de Oman, dar care până în prezent nu au înregistrat progrese.