Antena 3 CNN Externe Irlanda va primi de la FMI o tranşă de 3,9 miliarde de euro din împrumut

Irlanda va primi de la FMI o tranşă de 3,9 miliarde de euro din împrumut

Irlanda va primi de la FMI o tranşă de 3,9 miliarde de euro din împrumut
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.Z.    |    15 Dec 2011   •   12:15

Irlanda va primi a cincea tranşă din împrumutul de 3,9 miliarde de euro, făcut în decembrie 2010. Anunţul a fost făcut miercuri, de Fondul Monetar de Internaţional (FMI), potrivit AFP.

Plata acestei tranşe a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al FMI, ridicând astfel totalul fondurilor puse la dispoziţia Dublinului la 13,1 miliarde de euro.

În anul 2010, Irlanda a obţinut un plan de salvare de 85 de miliarde de euro pe o perioadă de trei ani, împrumut alimentat de FMI cu 22,5 miliarde de euro.

Membrii zonei euro, Marea Britanie, Suedia, Danemarca şi fondul public de pensii irlandez au furnizat restul sumei.

Irlanda a intrat într-o criză bugetară în momentul în care a fost nevoită să-şi naţionalizeze principalele bănci, victime ale eşecurilor imobiliare şi pe pieţele financiare. Deşi a luat drumul unei rigori printre cele mai severe din Europa, ea rămâne incapabilă să împrumute de pe pieţele private.

×
Subiecte în articol: FMI Irlanda bani imprumut transa
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close