Antena 3 CNN Externe Israel protestează la posibila sanctificare a Papei Pius

Israel protestează la posibila sanctificare a Papei Pius

Israel protestează la posibila sanctificare a Papei Pius
Sursa foto: vatican
22 Dec 2009   •   03:51

Un important rabin l-a acuzat pe Papa Benedict XVI de "insensibilitate" faţă de evrei după ce şeful Bisericii Catolice a continuat procesul de sanctificare a predecesorului său din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Papa Pius al XII-lea .

Pius XII, aflat în funcţie între 1939 - 1958, este privit de catolicii conservatori ca unii din cei mai mari papi ai erei moderne. Cu toate acestea, papalitatea sa a fost controversată deoarece nu a protestat când milioane de evrei au fost duşi în camerele de gazare.
Susţinătorii săi susţin că tăcerea era necesară pentru protecţia catolicilor din Europa. Totuşi, Vaticanul a înfuriat criticii după ce nu a deschis arhivele secrete legate de papalitatea sa înainte de a înainta în procesul de canonizare.

"Papalitatea sa a excelat în insensibilitate diplomatică," declara rabinul David Rosen, membru al RabinatuluI Principal din Israel şi preşedinte al Comisiei Internaţionale Evreieşti pentru Consultări Interreligioase.
"A excelat în lipsa de consultări şi consideraţie pentru ramificaţiile acţiunilor sale."
Sâmbătă, Benedict XVI a declarat oficial că Pius XII a demonstrat "virtuţi eroice" în timpul vieţii sale şi este un creştin demn de imitaţie-ultimul pas înainte de beatificare, ce precede canonizarea.
Iris Rosenberg, purtător de cuvânt al memorialului Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim, şi-a exprimat de asemenea furia.

"Noi credeam că Biserica va aştepta până ce arhivele Vaticanului vor fi deschise, pentru a permite intelectualilor să clarifice contrversata perioadă din istoria Bisericii şi poziţia lui Pius în timpul Holocaustului" .
Şeful arhivelor, episcopul Sergio Pagano, declara în iulie că va mai dura 5-6 ani până ce documentele în cauză vor fi accesibile publicului.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Vatican
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close