Antena 3 CNN Externe Israel şi palestinienii au deschis negocierile indirecte

Israel şi palestinienii au deschis negocierile indirecte

Israel şi palestinienii au deschis negocierile indirecte
Sursa foto: israel palestina
10 Mai 2010   •   01:45

Un oficial palestinian a anunţat , duminică, că au început discuţiile de proximitate între palestinieni şi israelieni, sub patronajul SUA.

"Putem spune acum că discuţiile europene între Israel şi palestinieni au început şi vor dura patru luni," arăta negociatorul şef palestinian Saeb Erekat după o întâlnire între preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi George Mitchell, trimisul special american pentru Orientul Mijlociu, care va conduce discuţiile.
Erekat a mai declarat că administraţia americană va emite un comunicat oficial în acest sens, adăugând că "preşedintele Abbas va conduce personal echipa palestiniană de negociere."
Discuţiile de proximitate, pe care Washington le-a propus în urmă cu trei luni, sunt menite a deschide calea pentru reluarea negocierilor directe, ce au fost oprite în decembrie 2008 şi au eşuat a fi reluate din cauza unui disputat proiect evreiesc în Cisiordania şi Ierusalimul de Est.
Erekat a descris discuţiile Mitchell-Abbas ca "pozitive," adăugând că ?preşedintele Abbas i-a transmis lui Mitchell că liderii palestinieni vor face totul pentru a avea succes în discuţii, ce vor include toate chestiunile legate de frontieră, Ierusalim, colonii, refugiaţi, apă, securitate şi eliberarea prizonierilor palestinieni."
"La începutul discuţiilor de patru luni, se vor concentra pe chestiuni legate de frontiere şi securitate, dar aceasta nu înseamnă că vom neglija alte chestiuni. Nu vom accepta nimic, până nu ajungem la un acord total," sublinia Erekat.
El arăta că nu vor exista comisii sau echipe de negociere, discuţiile fiind conduse de Mitchell între Abbas şi premierul israelian Benjamin Netanyahu."
Între timp, guvernul Hamas din Fâşia Gaza arăta că a trimis o serie de scrisori SUA şi altor state occidentale, dar a negat că a propus noi termeni pentru reglementarea conflictului israeliano-palestinian.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: stat palestinian
Parteneri
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB
x close