Antena 3 CNN Externe Israelul a eliberat 227 de prizonieri palestinieni

Israelul a eliberat 227 de prizonieri palestinieni

Israelul a eliberat 227 de prizonieri palestinieni
15 Dec 2008   •   23:56

În semn de bunăvoinţă faţă de administraţia condusă de Preşedintele Autorităţii Naţionale Provizorii Palestiniene, Mahmoud Abbas, Israelul a eliberat 227 de prizonieri palestinieni. Peste 8.000 de palestinieni se află în continuare în închisorile din Israel.
Au fost eliberaţi 209 prizonieri din Cisiordania şi 18 din Fâşia Gaza. Curtea Supremă a Israelului a respins, anterior, recursurile la această decizie, depuse de diferite organizaţii israeliene, potrivnice eliberării palestinienilor. Iniţial, s-a anunţat eliberarea a 227 de prizonieri. Israelienii au revenit însă şi au spus că în privinţa a trei dintre ei se mai gândesc încă.
Prizonierii eliberaţi au fost primiţi de preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmud Abbas la cartierul său general din Ramallah, după care s-au îndreptat spre casele lor. Israelul a prezentat această eliberare ca un gest de susţinere a lui Mahmud Abbas în faţa islamiştilor Hamas.
Antena 3

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close