Antena 3 CNN Externe Israelul a violat legile internaţionale atunci când a atacat instituţii media din Gaza

Israelul a violat legile internaţionale atunci când a atacat instituţii media din Gaza

Israelul a violat legile internaţionale atunci când a atacat instituţii media din Gaza
Sursa foto: Foto: Reuters
20 Dec 2012   •   13:37

Atacurile armatei israeliene asupra jurnaliştilor şi a instituţiilor media din Gaza, în timpul operaţiunilor militare de luna trecută, au violat legile războiului convenţional, a declarat un reprezentant al Organizaţiei de Apărare a Drepturilor Omului (OADM).

Doi cameramani palestinieni au fost ucişi şi cel puţin alţi 10 jurnalişti au fost răniţi în timpul conflictului. Patru centre media au fost distruse, iar un copil de doi ani, care locuia vis-a-vis de una dintre aceste clădiri, a fost ucis de atacurile IDF (Forţa Defensivă Israeliană), anunţă organizaţia.

După ce au analizat declaraţiile martorilor şi au cercetat zonele atacate de israelieni, membrii organizaţiei umanitare au concluzionat că niciuna dintre ţinte nu reprezenta legitimitatea raidurilor.

Guvernul israelian susţine că atacurile erau îndreptate împotriva beligeranţilor implicaţi în luptă şi pretinde că cei doi cameramani ar fi fost agenţi operativi Hamas.
În percepţia IDF, clădirile care găzduiau centre media reprezentau "infrastructură destinată comunicaţiilor operaţionale palestiniene".

OADM, cu sediul central în New York, susţine că cei răniţi şi ucişi nu era ţinte legitime, aşa cum pretinde guvernul israelian.

"Doar pentru că Israelul spune că un jurnalist este un militant sau o staţie TV este un centru de comandă, asta nu înseamnă că este adevărat. Jurnaliştii şi posturile TV, care lăudau acţiunile Hamas, pot fi consideraţi propagandişti, dar asta nu înseamnă că sunt ţinte legitime într-un război", a declarat Sarah Leah Whitson, director al OADM în Orientul Mijlociu.

Conform legilor internaţionale, jurnaliştii şi lucrătorii media "sunt consideraţi civili şi, teroetic, nu ar trebui să fie atacaţi, doar dacă nu participă direct la ostilităţi", a mai spus Whitson.

×
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close