Antena 3 CNN Externe "Israelul comite genocid în Gaza". O anchetă internaţională a stabilit patru capete de acuzare pentru Benjamin Netanyahu

"Israelul comite genocid în Gaza". O anchetă internaţională a stabilit patru capete de acuzare pentru Benjamin Netanyahu

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 11:26 16 Sep 2025 Modificat la 11:26 16 Sep 2025
tancuri israeliene
Comisia ONU a stabilit că Israelul a comis patru dintre cele cinci acte din Convenţia ONU privind genocidul. Foto: Getty Images

Anchetatorii ONU au stabilit că Israelul a comis un genocid în Gaza, începând cu luna octombrie 2023, acționând "cu intenția de a distruge populația palestiniană" din teritoriu. Pentru ca o situație să fie considerată genocid, trebuie să fi avut loc cel puțin unul dintre cele cinci acte prevăzute în Convenţia ONU privind genocidul, iar Comisia a stabilit că Israelul a comis patru dintre aceastea, scrie The Guardian.

"Am ajuns la concluzia că în Gaza are loc un genocid și că acesta continuă, iar responsabilitatea aparține statului Israel", a declarat pentru AFP Navi Pillay, președinta Comisiei Internaționale Independente de Anchetă a ONU privind situația drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate.

Anchetatorii au invocat, pentru a-și susține concluziile, amploarea uciderilor comise de Israel, blocarea ajutoarelor umanitare, strămutările forțate, precum și distrugerea unei clinici de fertilitate.

Convenția ONU privind prevenirea și pedepsirea crimei de genocid, adoptată în 1948, definește genocidul drept o serie de fapte comise "cu intenția de a distruge, în totalitate sau parțial, un grup național, etnic, rasial sau religios, ca atare". Pentru ca o situație să fie considerată genocid, trebuie să fi avut loc cel puțin unul dintre cele cinci acte prevăzute în convenție.

Comisia ONU a stabilit că Israelul a comis patru dintre acestea: uciderea membrilor grupului, provocarea de vătămări corporale sau psihice grave, impunerea deliberată a unor condiții de viață menite să ducă la distrugerea totală sau parțială a grupului și impunerea de măsuri destinate să împiedice nașterile în cadrul grupului.

Printre dovezile citate de Comisie se numără interviuri cu victime, martori, medici, documente verificate din surse deschise și analize de imagini satelitare, colectate începând din octombrie 2023.

Israelul respinge acuzațiile de genocid în Gaza și le combate la cea mai înaltă instanță a lumii, Curtea Internațională de Justiție. Statul israelian a negat în mod constant acuzațiile.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close