Antena 3 CNN Externe Clipe de groază într-un orășel din Italia, unde un român a încercat să intre cu un tractor într-o mulțime adunată la un concert

Clipe de groază într-un orășel din Italia, unde un român a încercat să intre cu un tractor într-o mulțime adunată la un concert

Clipe de groază într-un orășel din Italia, unde un român a încercat să intre cu un tractor într-o mulțime adunată la un concert
Sursa foto: Foto: pixabay.com
23 Aug 2016   •   22:30

Clipe de groază în orășelul Avezzano, în centrul Italiei, unde un bărbat beat a furat un tractor și a încercat să intre cu acesta într-o mulțime care asista la un concert.

Carbinierii au reușit să îl oprească pe om în timp util, conform presei italiene.

Șocant pentru noi ar fi faptul că omul este un cetățean român, un tânăr de 24 de ani.

În urma incidentului, tânărul a fost la un pas de a fi linșat de mulțime, în condițiile în care un scenariu asemănător a dus la moartea a zeci de persoane, la Nisa.

Românul a fost arestat și acuzat de rezistenţă în faţa agenţilor autorităţilor, furt calificat, tentativă de agresiune şi conducere a unui vehicul în stare de ebrietate.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close