Antena 3 CNN Externe Iulia Timoşenko: Ucraina condusă de Ianukovici A PIERDUT INDEPENDENŢA faţă de Rusia

Iulia Timoşenko: Ucraina condusă de Ianukovici A PIERDUT INDEPENDENŢA faţă de Rusia

Iulia Timoşenko: Ucraina condusă de Ianukovici A PIERDUT INDEPENDENŢA faţă de Rusia
Sursa foto: Foto: miriamelder.com
15 Feb 2014   •   14:56
Ucraina condusă de preşedintele Viktor Ianukovici a pierdut independenţa în faţa Rusiei după refuzul semnării acordului de asociere cu Uniunea Europeană, afirmă Iulia Timoşenko, unul dintre liderii opoziţiei ucrainene.
"Preşedintele Ianukovici nu mai are libertatea de a lua decizii independente; de aceea, trebuie să se retragă de la putere", a declarat Timoşenko într-un interviu acordat revistei Jerkalo Tijnia, relatează AFP, conform Mediafax.
"Atunci când opoziţia şi liderii occidentali negociază cu Ianukovici, trebuie să înţeleagă că, de fapt, negociază cu preşedintele rus Vladimir Putin, printr-un intermediar mai puţin calificat", a continuat Timoşenko.
"La nivel internaţional, Ucraina nu mai este considerată a fi un interlocutor independent. După eşecul semnării acordului de asociere cu UE şi după alte evenimente umilitoare, suntem consideraţi un partener inferior al Rusiei", a subliniat Timoşenko.
"Nu cred că în situaţia actuală Ianukovici se poate distanţa de Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, controlată de Putin. Este dependent de această structură pe viaţă. (...) Dacă Vladimir Putin a fost în stare să cheltuie 50 de miliarde de dolari pentru organizarea Jocurilor Olimpice de la Soci, va cheltui cât trebuie pentru menţinerea Ucrainei în sfera sa de influenţă", a încheiat Timoşenko, aflată în detenţie.
 

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close