Antena 3 CNN Externe Joe Biden, discuție cu liderii Franței, Germaniei și Marii Britanii despre criza din Ucraina. Costurile invaziei vor fi majorate

Joe Biden, discuție cu liderii Franței, Germaniei și Marii Britanii despre criza din Ucraina. Costurile invaziei vor fi majorate

Președintele american Joe Biden a susținut luni o teleconferință video cu liderii Franței, Marii Britanii și Germaniei pentru a discuta despre războiul din Ucraina. Washingtonul va analiza posibilitatea renunțării la petrolul rusesc.

Joe Biden, discuție cu liderii Franței, Germaniei și Marii Britanii despre criza din Ucraina. Costurile invaziei vor fi majorate
Sursa foto: Hepta.ro
de Cerasela Stafie    |    07 Mar 2022   •   21:30

Update, ora 21:30: Biden și aliații vor continua să majoreze costurile Rusiei 

Președintele american Joe Biden Biden și liderii Franței, Germaniei și Marii Britanii și-au afirmat luni, într-un apel video, hotărârea lor de a continua creșterea costurilor asupra Rusiei pentru ”invazia sa neprovocată și nejustificată a Ucrainei”, a transmis Casa Albă.

Biden, președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și premierul britanic Boris Johnson ”și-au subliniat angajamentul de a continua să ofere asistență umanitară, economică și de securitate Ucrainei”.

Știre inițială: Țările NATO și-au intensificat prezența în țările baltice de la invazia Ucrainei de către Rusia din 24 februarie. Alte trupe și echipamente sunt pe drum către estul Europei.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, Casa Albă a sancționat exporturile de tehnologii către rafinăriile Rusiei și gazoductul Nord Stream 2, care nu a fost lansat niciodată. Până acum, sancțiunile nu au vizat exporturile de petrol și gaze ale Rusiei, deoarece administrația Biden cântărește impactul asupra piețelor globale ale petrolului și asupra prețurilor energiei din SUA.

Statele Unite și partenerii europeni analizează interzicerea importurilor de petrol rusești, a declarat duminică secretarul de stat al SUA Antony Blinken, dar a subliniat importanța aprovizionării constante cu petrol la nivel global, scrie Reuters.

Prețurile petrolului au crescut în ultima săptămână după ce Statele Unite și Uniunea Europeană au sancționat Rusia în urma invaziei Ucrainei.

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close