Antena 3 CNN Externe John Kerry, despre programul nuclear iranian: Am făcut progrese

John Kerry, despre programul nuclear iranian: Am făcut progrese

John Kerry, despre programul nuclear iranian: Am făcut progrese
10 Iul 2015   •   22:09

Secretarul de stat american John Kerry a declarat vineri că unele "probleme în suspensie" la negocierile de la Viena pentru programul nuclear iranian între țările din cadrul Grupului 5 + 1 și Iran au fost rezolvate, relatează Agerpres.
 
"Cred că am rezolvat câteva probleme în suspensie și am făcut progrese", a declarat Kerry, adăugând în același timp că au rămas unul sau două puncte "încă foarte dificile".

"Vom discuta în această seară și până mâine dimineață", a afirmat el, indicând că "progrese" au fost obținute în cadrul reuniunilor care au avut loc vineri. "Atmosfera este foarte constructivă", a mai spus secretarul de stat american.

După două săptămâni de discuții aprinse, negociatorii țărilor din Grupul 5 + 1 (Rusia, China, SUA, Franța, Marea Britanie și Germania) și cel al Iranului au câștigat vineri trei zile suplimentare pentru a încerca să depășească "obstacolele" care pun în pericol încheierea unui acord istoric.

Teoretic, dialogul între puterile din cadrul Grupului 5 + 1 și Iran trebuia să ajungă la o concluzie până la 30 iunie. Din cauza unor dezacorduri persistente, el a fost prelungit în două rânduri.

Uniunea Europeană și SUA au luat act vineri de absența consensului și au admis continuarea discuțiilor până luni cu speranța de a fi găsită "o soluție pe termen lung".

Aceasta trebuie să garanteze caracterul pașnic al programului nuclear iranian în schimbul unei ridicări a sancțiunilor internaționale împotriva Teheranului și să pună astfel capăt unui dosar care otrăvește relațiile internaționale de peste 12 ani.

×
Parteneri
Primarul din Spanțov, prima reacție despre moartea fetiței de 4 ani și a bunicii ei
x close