Antena 3 CNN Externe John McCain: "Putin pune presiuni pe ţările vecine, iar Ucraina este bijuteria cea mai de preţ"

John McCain: "Putin pune presiuni pe ţările vecine, iar Ucraina este bijuteria cea mai de preţ"

John McCain: "Putin pune presiuni pe ţările vecine, iar Ucraina este bijuteria cea mai de preţ"
16 Dec 2013   •   13:52

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este acuzat că exercită presiuni asupra Republicii Moldova şi a ţărilor baltice,în special asupra Ucrainei, care este considerată "bijuteria cea mai de preţ", în dorinţa sa de a-şi reface sfera de influenţă. Aceste acuzaţii au fost lansate de senatorul american, John McCain, într-un interviu difuzat de CNN.
John McCain a efectuat o vizită fulger la Kiev, în acest weekend, la invitaţia forţelor din opoziţia pro-european. Senatorul american a urcat pe scenă şi a ţinut un discurs de încurajare celor 200.000 de ucrainieni ieşiti în centrul oraşului, pentru o manifestaţie de amploare.


"Îl văd pe fostul KGB-ist, (n.r. Vladimir Putin) din ce în ce mai categoric în dorinţa sa de a-şi readuce sub influenţă străinătatea apropiată. Putin exercită presiuni asupra Republicii Moldova, Lituaniei, Letoniei, Estoniei, asupra ţărilor din aşa zisa străinătate apropiată. În mod sigur, Ucraina rămâne "bijuteria cea mai de preţ", a spus oficialul de la Washington.

Conform senatorului american, cunoscut pentru sentimentele sale rusofobe, "nu este nici un dubiu că Ucraina este de o importanţă vitală pentru Vladimir Putin".
"Rusia exercită presiuni asupra ucrainenilor prin preţurile la energie şi alte acţiuni economice. Astfel devine evident că Moscova recurge la tactica ameninţărilor", a adăugat McCain, unul dintre cei mai puternici politicieni americani din Congres.

 

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close