Antena 3 CNN Externe Kim Jong-Il - la concert, Coreea de Nord - în pragul războiului

Kim Jong-Il - la concert, Coreea de Nord - în pragul războiului

Kim Jong-Il - la concert, Coreea de Nord - în pragul războiului
Sursa foto: Foto: watoday.com.au
29 Noi 2010   •   11:19

Situaţia foarte tensionată din peninsula coreeană nu l-a impresionat prea tare pe liderul nord-coreean Kim Jong-Il şi fiul său cel mic, Kim Jong-Un, presupusul său succesor, amândoi asistând la un concert, relatează AFP, care citează agenţia oficială KCNA.

Concertul la care au participat cei doi a fost susţinut de orchestra de stat nord-coreeană. La eveniment au fost prezenţi zeci de militari şi demnitari ai partidului comunist nord-coreean, potrivit KCNA, care nu a precizat data evenimentului.

Momentul de relaxare al "iubitului conducător", aşa cum i se spune oficial lui Kim Jong-Il, a avut loc în timp ce regimul stalinist a declarat luni că peninsula coreeană se află "în pragul războiului", din cauza manevrelor navale "criminale" desfăşurate în prezent, în Marea Galbenă, de Coreea de Sud şi Statele Unite.

Phenianul a afirmat în ultimele zile că aceste exerciţii "ale americanilor imperialişti şi ale marionetelor lor războinice sud-coreene" sunt desfăşurate împotriva Coreei de Nord.

×
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close