Antena 3 CNN Externe Kremlinul a anunțat în ce condiții „este posibilă” o întâlnire față în față între Putin și Zelenski

Kremlinul a anunțat în ce condiții „este posibilă” o întâlnire față în față între Putin și Zelenski

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 12:41 17 Mai 2025 Modificat la 12:41 17 Mai 2025
presedinti rusia ucraina vladimir putin volodimir zelenski
Preşedinţii rus Vladimir Putin şi respectiv ucrainean Volodimir Zelenski. Sursa foto: Serdar Ozsoy/ Getty Images/ Hepta/ Abaca Press

O întâlnire între preşedinţii rus Vladimir Putin şi respectiv ucrainean Volodimir Zelenski este „posibilă”, cu condiţia ca Moscova şi Kievul să fi ajuns la „acorduri” în prealabil, a declarat Kremlinul sâmbătă, a doua zi după primele discuţii directe de pace dintre cele două părţi din 2022, informează AFP, potrivit Agerpres.

„O astfel de întâlnire, rezultatul muncii ambelor părţi şi al încheierii de acorduri, este posibilă. Dar numai în urma unor acorduri între cele două părţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, care nu a precizat ce acorduri vor fi necesare din punctul de vedere al Rusiei.

Vineri, delegaţia ucraineană a propus ruşilor un summit între cei doi preşedinţi pentru a găsi o soluţie la război, Moscova spunând că „a luat act” de această propunere.

Putin şi Zelenski nu s-au mai întâlnit din decembrie 2019. 

Totodată, potrivit EFE, Kremlinul a anunţat sâmbătă că va trimite părţii ucrainene o listă de condiţii pentru o încetare a focului.

„Partea rusă va pregăti această listă şi o va înainta părţii ucrainene. Poate că nu ar trebui să anunţăm exact ce va include, deoarece negocierile sunt încă în desfăşurare şi ar trebui să aibă loc în spatele uşilor închise”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Kremlinului, la o întrebare a unui jurnalist al agenţiei de presă TASS.

×
x close