Rusia a transmis, vineri, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, că este pregătită pentru o nouă discuţie cu Donald Trump, după ce liderul de la Casa Albă a punctat că intenționează să-l contacteze din nou pe Vladimir Putin.
"Poate fi organizată rapid, dacă este necesar”, a declarat Dmitri Peskov pentru presa de stat rusă.
Intenţia lui Trump de a vorbi din nou cu liderul de la Kremlin a apărut după ce președintele SUA a discutat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu mai mulţi lideri europeni.
În urma unui dineu exclusivist cu şefii unor mari companii tehnologice din lume, Donald Trump s-a lăudat că a "rezolvat şapte războaie", dar a recunoscut că situaţia beligerantă dintre Rusia şi Ucraina este mai greu de soluționat decât anticipa.
"Se pare că este puţin mai complicat. Dar e cel care, în opinia mea, ar fi trebuit să fie mai uşor de rezolvat, datorită relaţiilor mele cu Putin, cu Ucraina şi toate celelalte...”, a declarat Trump.
Kremlinul respinge intenţiile Occidentului
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a menţionat că Rusia nu admite ca securitatea Ucrainei să fie garantată prin trupe străine ale Occidentului.
„Pot fi asigurate și furnizate garanții de securitate pentru Ucraina de către contingente militare străine, în special europene și americane? Cu siguranță nu, nu pot.
Acest lucru nu poate servi drept garanție de securitate pentru Ucraina care să fie acceptabilă pentru Rusia", a spus Peskov.