Antena 3 CNN Externe Kremlinul cere „mare prudenţă” după ce Trump a anunţat trimiterea a două submarine nucleare lângă Rusia

Kremlinul cere „mare prudenţă” după ce Trump a anunţat trimiterea a două submarine nucleare lângă Rusia

Anamaria Nedelcoff
1 minut de citit Publicat la 13:59 04 Aug 2025 Modificat la 14:05 04 Aug 2025
trump stanga putin dreapta
Trump i-a dat 10 zile lui Putin să ajungă la un acord cu Ucraina. FOTO: Colaj Getty Images/ Hepta

Kremlinul a făcut apel luni la „mare prudenţă” în declaraţiile legate de ameninţările nucleare. Asta, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat, vineri, desfăşurarea a două submarine nucleare americane în apropierea Rusiei, ca răspuns la afirmaţiile fostului preşedinte rus Dmitri Medvedev, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Credem că toată lumea ar trebui să dea dovadă de mare prudenţă în declaraţiile privind chestiunile nucleare”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă.

Acesta a precizat că cele două submarine nucleare despre care a vorbit Trump „sunt deja în serviciu permanent”. 

„Nu vrem să fim implicaţi într-o astfel de controversă”, a adăugat Peskov.

Decizia preşedintelui american a venit după comentariile considerate provocatoare ale lui Dmitri Medvedev, care, din 2022, lansează frecvent pe reţelele sociale mesaje agresive la adresa Occidentului.

Joi, fostul preşedinte rus i-a transmis lui Trump să nu uite că Rusia deţine capabilităţi de atac nuclear moştenite din epoca sovietică, ce ar putea fi folosite „ca ultimă soluţie”. 

Mesajul a venit după ce liderul de la Casa Albă îi ceruse lui Medvedev să-şi „măsoare cuvintele”. Schimbul de replici a avut loc în timp ce se scurge ultimatumul de zece zile pe care Trump i l-a dat marţi preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a opri războiul din Ucraina.

Trump nu a precizat unde vor fi amplasate exact submarinele şi nici dacă acestea sunt doar cu propulsie nucleară sau capabile să transporte ogive nucleare.

În ciuda tensiunilor, emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, este aşteptat să sosească în Rusia săptămâna aceasta, cu câteva zile înainte de expirarea ultimatumului impus de liderul american.

Dmitri Peskov a confirmat vizita, apreciind că aceasta va fi „importantă şi utilă”. 

„Suntem întotdeauna bucuroşi să-l vedem pe Steve Witkoff la Moscova şi întotdeauna încântaţi să fim în contact cu el”, a spus el, adăugând că o întâlnire cu Vladimir Putin „nu este exclusă”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close