Antena 3 CNN Externe La a 40-a aniversare a Schengen, controalele devin norma din nou. Țările care „desfac” libertatea de mișcare graniță cu graniță

La a 40-a aniversare a Schengen, controalele devin norma din nou. Țările care „desfac” libertatea de mișcare graniță cu graniță

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 13:17 10 Iul 2025 Modificat la 13:17 10 Iul 2025
Granițe Schengen
Sursă foto: Comisia Europeană

Pe 14 iulie s-au împlinit 40 de ani de la înființarea spațiului Schengen de liberă circulație în Europa, însă în aceste săptămâni pare că nu mai e mare lucru de sărbătorit, în condițiile în care pare că libera circulație europeană se „desface” graniță cu graniță, relatează Euractiv.

Acordul Schengen a fost semnat în 1985 și a fost lăudat ca fiind una dintre reușitele emblematice ale blocului european – prin el s-a dat liber la circulația fără bariere a persoanelor, bunurilor și serviciilor.  Din spațiul Schengen fac parte 23 de state ale Uniunii Europene, plus câteva state non-UE – Norvegia, Elveția, Islanda și Liechtenstein.

În fiecare zi, în jur de 3,5 milioane de oameni trec granițele interne ale UNE, iar în jur de 32 de milioane de companii economisesc bani ca urmare a tăierii costurilor birocratice.

Însă această libertate obținută prin crearea Uniunii Europene este testată constant din 2015 și până astăzi – din cauza numărului mare de refugiați și de migranți și a înăspririi pozițiilor europenilor și guvernelor lor față de imigrație, multe țări au reintrodus controalele, cel puțin în formă limitată la granițe.

La momentul primei restabiliri a controalelor, țările europene au spus că ea va fi doar temporară, un răspuns de moment pentru a ameliora criza. Criza migranților a făcut vizibile limitele sistemelor de azil și de control al granițelor ale blocului european.

Conform regulilor agreate la Schengen, țările participante au dreptul să reintroducă temporar controale la granițe, însă doar dacă motivează prin existența unei amenințări la adresa ordinii publice și securității interne.

Cât de mult rămân în vigoare aceste controale ține de motivele juridice explicite date de guvernul țării respective, însă ideea generală rămâne valabilă – temporar înseamnă temporar.

În ciuda acestui fapt, luând în considerare luna iulie 2025 ca punct de reper – 11 țări Schengen au active controale la granițe. Doar luni, încă o țară s-a alăturat acestui grup – Polonia a reintrodus controale la graniță pentru vehiculele care intră din Germania, o măsură proporțională față de măsura anterioară a guvernului german.

Mai multe organisme, inclusiv Curtea de Justiție Europeană, Parlamentul și Curtea de Audit au pus la îndoială „necesitatea, proporționalitatea și dovezile efective care să justifice reintroducerea acestor controale”, conform lui Davide Colombi, cercetător la CEPS.

Colombi explică despre reintroducerea controalelor că această clauză din tratatul Schengen trebuia folosită doar în cazuri extrem de limitate și excepționale – „Dar statele membre au mers cu mult peste ceea ce li se permite conform legii europene”.

„Marea problemă este că nici Comisia nu pune în aplicare tratatul așa cum ar trebui, î nciuda faptului că statele membre au depășit deja orice limită de timp impusă de Codul Granițelor Schengen”, a mai spus el, adăugând și că nu au fost luate măsuri, precum proceduri de tip infringement, deși ar trebui.

„Desfacerea” Schengen are consecințe economice grave și efective – mai ales asupra comerțului, navetiștilor, turismului – și crește costurile în domenii precum controlul frontierelor, infrastructurii și personalului conex.

Costurile anuale de operare sunt estimate între două și patru miliarde de euro.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close