Antena 3 CNN Externe La închisoare de cinci stele. Vezi aici ce condiţii va avea Breivik, monstrul din Norvegia, după gratii

La închisoare de cinci stele. Vezi aici ce condiţii va avea Breivik, monstrul din Norvegia, după gratii

La închisoare de cinci stele. Vezi aici ce condiţii va avea Breivik, monstrul din Norvegia, după gratii
Sursa foto: Foto: AFP / Mediafax
de S.T.    |    24 Aug 2012   •   16:46

Anders Behring Breivik, unul dintre cei mai sângeroşi criminali din istorie, care a fost condamnat la 21 de ani de închisoare pentru uciderea a 77 de persoane la 22 iulie în Norvegia, va ispăşi pedeapsa la închisoarea Ila, de lângă Oslo.

Judecătorii au hotărât că Breivik se află în deplinătatea facultăţilor mintale, arată BBC News. În cazul în care ar fi fost declarat nebun, Anders Breivik ar fi  fost internat într-o clinică de specialitate.

Breivik va fi ţinut la început la izolare, pentru a evita contactul cu alţi prizonieri. Potrivit BBC News, oficialii închisorii au furnizat imagini ale dotărilor unităţii, pentru evidenţierea condiţiilor în care va sta Breivik.

În prezent, Breivik are trei celule, "pentru a compensa" faptul că nu are acces la activităţile disponibile pentru ceilalţi deţinuţi, a declarat purtătorul de cuvânt al închisorii, Ellen Bjercke.



Fiecare celulă măsoară 8 metri pătraţi. Una dintre ele este dormitor, una conţine echipament de fitness, iar cea de-a treia este o cameră de studiu, dotată cu birou şi laptop. Computerul nu este conectat la internet, pentru a preveni comunicarea deţinutului cu persoane din afara închisorii.



Ca şi ceilalţi deţinuţi, Breivik are dreptul să scrie scrisori şi să se uite la televizor. De asemenea, are acces la o zonă în aer liber, securizată cu ziduri de beton şi fire electrice.

Extremistul se va afla sub regim de securitate extrem de ridicată şi nu va avea voie să se întâlnească cu deţinuţi din alte corpuri ale închisorii

Oficialii închisorii speră ca pe viitor Breivik să fie transferat alături de alţi prizonieri, unde va avea acces la şcoală, bibliotecă, sală de sport şi va putea lucra în atelierele închisorii.

Închisoarea Ila are 12 aripi şi poate încarcera 124 de prizonieri, care sunt supravegheaţi de 230 de angajaţi ai închisorii. În prezent în ea se află "unii dintre cei mai periculoşi oameni ai ţării", se arată pe site-ul instituţiei.

Citeşte şi:

Povestea unuia dintre cel mai sângeroşi criminali din istorie. Cum se transformă un om obişnuit într-un asasin de o cruzime înfiorătoare


×
Subiecte în articol: Anders Behring Breivik criminal oslo
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close