Antena 3 CNN Externe Le Monde: Avionul Air France zbura cu o viteză greşită

Le Monde: Avionul Air France zbura cu o viteză greşită

Le Monde: Avionul Air France zbura cu o viteză greşită
Sursa foto: avion
04 Iun 2009   •   14:56

Avionul Air France prăbuşit luni în apele oceanului Atlantic zbura cu o viteză greşită, scrie joi, cotidianul francez Le Monde, care citează o sursă apropiată anchetei. Între timp, un alt cotidian scrie că un pilot spaniol ar fi văzut luni în zona accidentului o lumină foarte puternică.

Un avion brazilian a reperat rămăşiţe ale cursei Air France prăbuşite în Atlantic răspândite pe 90 de kilometri. Unii specialişti spun că aceasta ar putea fi un indiciu că aparatul s-a dezintegrat în aer, iar acelaşi lucru l-ar sugera şi mesajele emise de avion.

Aproape simultan cu apariţia acestor informaţii, Ministrul Apărării din Brazilia excludea posibilitatea producerii unei explozii în cazul avionului Airbus A330, prăbuşit luni.

12 aparate de zbor şi 8 vase au fost mobilizate în cadrul unei ample operaţiuni internaţionale de căutare. Echipele de intervenţie nu au găsit până în prezent trupul vreunui pasager.

La aproape trei zile de la tragedie, rudele şi prietenii celor aflaţi la bordul cursei Air France 447 mai speră totuşi într-o minune.


Cauzele producerii tragediei sunt în continuare necunoscute, iar oficialii sunt sceptici că vor găsi cutiile negre, care ar putea ajuta la elucidarea cazului.

Antena3

×
Subiecte în articol: Air France tragedie oceanul Atlantic
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close