Antena 3 CNN Externe Lege marțială în Filipine. Islamiștii răspândesc teroare în sudul țării

Lege marțială în Filipine. Islamiștii răspândesc teroare în sudul țării

Lege marțială în Filipine. Islamiștii răspândesc teroare în sudul țării
Sursa foto: Foto: Wikipedia
24 Mai 2017   •   14:08

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a afirmat miercuri că ar putea extinde legea marţială pe întreg teritoriul ţării, după ce a decretat acest regim excepţional în regiunea sa natală Mindanao, în sudul arhipelagului, pentru a combate insurecţia islamistă, relatează France Presse. 

"Aş putea decreta legea marţială în întreaga ţară pentru a proteja populaţia", a declarat presei şeful statului. 

Duterte a mai spus că luptătorii islamişti care răspândesc teroare într-un oraş din sudul Filipinelor au decapitat un şef al poliţiei locale. 

"Şeful poliţiei din Malabang a fost oprit în timp ce se îndrepta spre locuinţa sa la un punct de control operat de terorişti, şi cred că aceştia l-au decapitat direct la faţa locului", a afirmat preşedintele pentru a justifica legea marţială impusă în sudul ţării. 

Legea marţială a fost impusă în insula Mindanao după un raid eşuat de marţi al armatei asupra unei ascunzători a grupului militant Maute, operaţiune care a declanşat ciocniri şi haos în oraşul Marawi, majoritar musulman, potrivit Reuters.

Duterte ameninţă de mult timp cu impunerea legii marţiale pentru a distruge grupul Maute şi organizaţia jihadistă aliată Abu Sayyaf, despre care spune că încearcă să aducă o prezenţă de tip Statul Islamic în Filipine, ţară majoritar creştină. El afirmă că cele două grupări trebuie oprite înainte să fie prea târziu. 

El şi-a scurtat o vizită în Rusia din cauza evenimentelor din sudul ţării şi a avertizat că răspunsul autorităţilor va fi dur, făcând o legătură între situaţia actuală şi perioada din anii '70 a dictatorului Ferdinand Marcos, care a rămas în amintirea multor filipinezi ca unul din cele mai întunecate capitole din istoria lor recentă. 

Duterte a spus că legea marţială din timpul conducerii lui Marcos a fost 'foarte bună'.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: filipine Islamisti
Parteneri
Record de viteză pe un drum naţional din România
x close