Antena 3 CNN Externe Leo Panetta, desemnat directorul CIA de Barack Obama

Leo Panetta, desemnat directorul CIA de Barack Obama

Leo Panetta, desemnat directorul CIA de Barack Obama
09 Ian 2009   •   22:29

Leon Panetta a fost desemnat directorul CIA de preşedintele ales de preşedintele ales al Statelor Unite, Barack Obama, informează AFP. Panetta a fost secretarul general al Casei Albe în administraţia Bill Clinton. Obama este cel care a făcut anunţul oficial, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Washington. Leon Edward Panetta, în vârstă de 70 de ani, este o personalitate politică fără o experienţă reală în domeniul serviciilor de informaţii.
Panetta predă Politici Publice la Universitatea Santa Clara (California) şi conduce Panetta Institute for Public Policy, cu sediul la Universitatea de Stat din California. El a fost membru al Congresului între 1976 şi 1992. Tabăra democrată a contestat numirea lui Panetta, în special de senatoarea Dianne Feinstein, care a criticat lipsa lui de experienţă.
Tot vineri, Barack Obama l-a desemnat pe Dennis Blair, un amiral în rezervă, la conducerea comunităţii de informaţii americane (DNI). Amiralul Blair a fost numit într-un post creat după atentatele de la 11 septembrie 2001, urmându-i în funcţie lui Mike McConnell.
"Trăim într-o lume cu ameninţări neconvenţionale, de la înmulţirea reţelelor teroriste şi arme de distrugere în masă la pericole de genul statelor care ignoră legislaţia internaţională şi regimuri extremiste", a declarat Obama.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Barack Obama
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close