Antena 3 CNN Externe Liber la alcool. Medicii americani testează un medicament care ar putea diminua efectele alcoolului asupra creierului

Liber la alcool. Medicii americani testează un medicament care ar putea diminua efectele alcoolului asupra creierului

Liber la alcool. Medicii americani testează un medicament care ar putea diminua efectele alcoolului asupra creierului
Sursa foto: Foto: favim.com
de S.T.    |    14 Mai 2012   •   14:26

Cercetătorii de la Universitatea Yale testează un medicament care ar putea scădea intensitatea efectelor alcoolului asupra creierului.

Pastila poartă numele iomazenil şi va trebui luată înainte de a se consuma alcool, relatează Daily Mail.

Medicii americani au testat efectele iomazenilului cu ajutorul unui simulator auto, în care s-a aflat mai mulţi voluntari, după ce au consumat băuturi alcoolice.

Americanii susţin să "şoferii" care au luat pastila magică au frânat mult mai rapid şi nu au mai intrat pe contrasens atât de des precum ceilalţi.

Cercetătorii au declarat că nu vor să aducă pe piaţă un medicament care să le permită oamenilor să bea mai mult, ci unul care să-i poată face pe aceştia să stea cât mai mult timp conştienţi.

În acest mod, spus americanii, s-ar reduce şi efectele novice ale alcoolului asupra ficatului.

×
Subiecte în articol: alcool pastila
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close