Antena 3 CNN Externe Ei sunt liderii grupării Hamas care s-ar afla în spatele atacului din 7 octombrie

Ei sunt liderii grupării Hamas care s-ar afla în spatele atacului din 7 octombrie

Actualul șef al Hamas în Fâșia Gaza şi Mohammed Dief, numit Oaspetele, sunt cei mai căutați oameni în aceste zile de forțele armate israeliene. Ei sunt bănuiți că s-ar afla în spatele atacului din 7 octombrie.

de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Oct 2023   •   07:37

Cei mai cautați oameni din gruparea Hamas la momentul de față sunt Yahya Sinwar şi Mohammed Dief.

Primul este liderul Hamas din Fâşia Gaza. Este practic fața Hamas din această regiune. A fost în închisoare în Israel până în 2011, atunci când a fost eliberat în urma unui schimb de prizonieri.

Al doilea însă este un personaj obscur, Mohammed Dief, numit El Dief sau Oaspetele. Acesta este cel care ar fi orchestrat atacul terorist masiv de sâmbătă, 7 octombrie și este considerat unul dintre cei mai sângeroși și diabolici membri Hamas.

În fotografia prezentată de Antena 3 CNN Oaspetele are undeva la 20 de ani. De atunci nu şi-a mai arătat faţa.

Armata israeliană a încercat să-l ucidă de mai multe ori. Prima dată în septembrie 2002, în urma unui atac aerian. A fost rănit, dar a supraviețuit.

În iulie 2006, Oaspetele supraviețuiește unui nou atac aerian, dar este rănit grav la coloană. Rămâne de atunci într-un scaun cu rotile și cu sechele la o mână.

În august 2014, în urma unui raid aerian al forțelor israeliene care îl vizau pe Dief, soția lui și cei doi copii de șapte luni, respectiv 3 ani, mor. El supraviețuiește iar serviciile secrete îi pun ca nume de cod "pisica cu nouă vieți".

De atunci trăiește în subteranul orașului Gaza şi puțini sunt cei care îl văd la față, el purtând tot timpul masca specifică teroriștilor. Ultima dată când vocea i-a fost auzită a fost în 2021 când a spus că Israelul va plăti un preț mare dacă nu se conformează cerințelor Hamas 

×
Subiecte în articol: Mohammed Dief Yahya Sinwar
Parteneri
Ultima zi de vacanţă pentru politicieni. Urmează o lună grea
x close